FlashPolitica si administratie

Partidul Social Românesc, lansat la Deva

05 geoanaNatalia Bumbac

Preşedintele Partidului Social Românesc (PSRO), Mircea Geoană (foto în centru), a fost prezent vineri, 2 august, la Deva, unde a lansat organizaţia judeţeană a noii formaţiuni politice. Flancat de membrii conducerii judeţene a partidului, fostul lider social-democrat a prevestit dispariţia marilor partide de pe scena politică actuală, arătându-se optimist în ceea ce priveşte viitorul propriului partid.

Blocaţi în scandaluri de corupţie
„Din cauză că politicienii sunt blocaţi în scandaluri de corupţie, România nu poate evolua. Ambiţia noastră este de a oferi o alternativă reală la partidele actuale, care nu s-au adaptat la realităţile economice şi sociale, iar aşa cum ştim cu toţii, orice specie inadaptată este condamnată la dispariţie. Avem ca obiectiv să ajungem până în 2020 principala forţă politică de stânga, iar la alegerile locale din 2016 să fim pe podium, cu un scor din două cifre. Suntem la început de drum, iar succesul pe care-l vom avea va depinde de calitatea oamenilor care vor intra la noi în partid”, a declarat Mircea Geoană. Acesta a adăugat că pentru a te înscrie în PSRO trebuie să îndeplineşti anumite criterii de integritate morală şi profesionalism, criteriile fiind trecute şi în statutul partidului.

Conferinţă judeţeană în decembrie
În următoarea perioadă, preşedintele PSRO Hunedoara, Răzvan Mareş, împreună cu alţi membri din echipa de conducere vor trebui să se ocupe de înfiinţarea organizaţiilor locale din judeţ. Tot acest proces va trebui încheiat până în luna decembrie, atunci când va fi organizată Conferinţa judeţeană a PSRO Hunedoara. Din echipa de conducere mai fac parte Alin Suciu, în calitate de preşedinte executiv, Cristina Petrescu, preşedintele Organizaţiei de femei şi Paul Ionescu, preşedintele organizaţiei de tineret. Mircea Geoană a adăugat că succesul partidului nou lansat la Deva va depinde de evoluţiile şi de fracturile care se vor produce în interiorul marilor partide, care şi aşa din punctul său de vedere sunt în colaps.

2 comentarii la „Partidul Social Românesc, lansat la Deva

  • …mai Aline, dupa ce ai furat cu Mircia Muntean cand erai de dreapta acum te dai de stanga!!!ai grija la paharele ca poate sunt de dreapta!! …betivanii orasului!!

  • Sincer, când vezi această imagine nu ştii ce să faci. Să râzi dacă nu ar fi de plâns? Să plângi dacă nu ar fi de râsul lumii? Face Mircea Geaonă partid ? Nu va fi nimic. Eşec precum Emil Comnstantinescu cu Acţiunea Populară sau Petre Roman cu Forţa Democrată. Cu astfel de oameni construeşti o filială judeţeană a unui partid, oricare ar fi el? Alin Suciu nu va lua nici votul soţiiei lui. Poate că nici el însuşi nu se va vota. Bine, este un exerciţiu democratic sortit eşecului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura