FlashPolitica si administratie

Parlamentul a votat ca spitalele să revină în subordinea autorităţilor locale, care numesc managerii. Se schimbă, din nou, conducerea la Spitalul Judeţean

Sorina Popa

În decurs de o săptămână am avut mai multe acte normative referitoare la starea de alertă, care se bat cap în cap. A fost o ordonanţă, o lege, o hotărâre de guvern, iar ieri, am asistat la votul parlamentarilor pentru hotărârea de guvern dată pentru starea de alertă.
Aceasta din urmă a avut mai multe amendamente, făcute de Opoziţie. Unul dintre acestea se referă la cine numeşte, demite managerii de spitale, unităţi care sunt în subordinea administraţiilor locale. Însă, pe parcursul stării de urgenţă şi acum pe cea de alertă, Puterea şi-a pus oamenii pe posturi.

Amendament la hotărârea de guvern
Şi, din nou se schimbă modificarea cu numirea conducătorilor la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Spital care de astăzi se deschide parţial şi pentru bolnavii non-COVID. În prezent, aici, echipa managerială este formată din medicii Bianca Glodean şi Marius Blendea, numiţi prin ordinul ministrului Sănătăţii.
Ieri, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat Hotărârea privind încuviinţarea Stării de Alertă pe întreg teritoriul României, începând cu data de 18.05.2020, pe o durată de 30 de zile. Au fost 372 de voturi „pentru“, 37 de voturi „împotriva“, 6 abţineri şi doi parlamentari nu au vrut să voteze. Hotărârea a fost însă adoptată cu unele modificări, printre care şi „Art. 31. – Autorităţile publice locale, pentru unităţile sanitare din subordinea lor, exercită atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul acestor unităţi în condiţiile legii”.
A fost scandal pe această modificare, liberalii au spus că PSD vrea să-i lase pe baronii locali să-şi pună oamenii la spitale. În replică, social-democraţii au spus că, din contră, au propus amendamentul tocmai ca să nu mai pună guvernul în posturile de manageri la spitale chelneri sau proprietari de firme de pompe funebre, coafeze.

Intră în vigoare când apare în Monitorul Oficial
În judeţ, ne interesează situaţia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva şi cum afectează hotărârea privind starea de alertă votată ieri în Parlament.
Daniel Dan, secretarul judeţului, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că după ce „va apărea în Monitorul Oficial hotărârea, atunci preşedintele Consiliului Judeţean va face din nou numirile pentru managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă şi pentru postul de director medical. Adevărul că este vorba de un concurs de acte normative. În aceste condiţii, ultimul act normativ intră în vigoare odată cu apariţia în Monitorul Oficial, devenind aplicabil”, a declarat Daniel Dan, secretarul judeţului Hunedoara.
Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara, susţine că „este o adevărată bulibăşeală cu numirea echipei manageriale la spitalul devean. O bulibăşeală mai periculoasă decât pandemia”. O precizare importantă. Dacă preşedintele Consiliului Judeţean numeşte managerii, trebuie ca ministrul Sănătăţii să revoce ordinul prin care a numit conducerea la spitalul devean.
În aceste condiţii, urmărim cu mare atenţie ce se va mai întâmpla în telenovela numirii conducerii la spitalul din Deva.

One thought on “Parlamentul a votat ca spitalele să revină în subordinea autorităţilor locale, care numesc managerii. Se schimbă, din nou, conducerea la Spitalul Judeţean

  • dar de cresterea pensiilor va aduceti aminte?
    sau daca l ati bagat pe dragnea, gata ati rezolvat dilema.
    vai de noi caciulitii europei!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura