FlashPolitica si administratie

Organizaţia USR Deva a rămas, din nou, fără preşedinte

Sorina Popa

Deşi pandemia a mai liniştit, cumva, viaţa politică din judeţ şi nu numai, iată că la USR Deva lucrurile nu stau aşa. Pare un blestem pe această organizaţie, care nu reuşeşte să se stabilizeze în ceea ce priveşte conducerea.

Demisie totală
Anul trecut, USR Deva a avut trei conduceri, iar anul acesta două. Recent, Bianca Samfiroiu (foto) a demisionat din funcţia de preşedinte al acestei filiale de partid. Scandalurile s-au ţinut lanţ de useriştii hunedoreni, au fost excluderi din partid, contestaţii peste contestaţii. Şi, nici până astăzi, cei care au reclamat că au fost daţi afară din USR nu au primit un răspuns.
Bianca Samfiroiu a fost desemnată la şefia USR Deva în 23 ianuarie 2020, după ce la 1 ianuarie 2020 fusese aleasă conducerea organizaţiei devene a USR. Ca la ei, la nimeni, aşadar. Iar acum, Samfiroiu a demisionat nu numai de la conducerea USR Deva, dar şi din partid. Aşa susţine Pollyanna Hangan, preşedinta organizaţiei judeţene Hunedoara a USR.
„Da, Bianca Samfiroiu a demisionat din funcţia de preşedintă a USR Deva, demisia e completă şi din partid. Din motive personale a demisionat. Dar, sperăm să revină, ea rămâne o susţinătoare a USR. Conducerea organizaţiei a fost preluată de unul dintre vicepreşedinţi”, a declarat Pollyanna Hangan, liderul useriştilor din judeţ. Samfiroiu ar fi urmat să candideze pentru un loc în Consiliul Local Deva, la alegerile locale. Reamintim că Gabriel Ilieş este candidatul USR pentru postul de primar al Devei.

Testul, alegerile locale
Vom vedea ce se va întâmpla cu USR Hunedoara, având în vedere scandalurile care nu se mai opresc din sânul organizaţiei. Conducerii centrale pare să nu-i pese de toată tevatura care se petrece la noi în judeţ. Singurul lucru care poate dovedi cine are dreptate, care dintre membri au greşit, sunt alegerile locale, mai exact, scorul obţinut de userişti.

One thought on “Organizaţia USR Deva a rămas, din nou, fără preşedinte

  • Ferească Dumnezeu! Un astfel de partid să guverneze în țara noastră? Mai hilar de așa nu se poate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura