Politica si administratie

Orăștia mizează pe fonduri europene prin PNRR

Magdalena Șerban

Primăria Municipiului Orăștie a accesat, încă din prima zi de lansare a apelurilor de proiecte din cadrul Pla­nului Național de Redresare și Re­zi­liență (PNRR), obiective în valoare de 8.800.000,00 de lei. Totul a fost gândit în perspectivă, administrația publică locală ghidându-se după evo­luția în spațiul digital, electric (mediu) și de confort urban.

Investiții pentru viitor
„Au fost depuse 4 proiecte cu finan­țare integrală. Primul are ca scop amenajare pistă de biciclete, având în componență Strada Armatei – Tronson 1, Strada Unirii – Tronson 5 și Strada Târ­gului, pe o lungime totală de 4,4 kilometri. Printr-un demers de acest gen, urmărim dezvoltarea mobilității urbane durabile, mai exact prin schim­barea accentului de la utilizarea auto­tu­rismelor la utilizarea bicicletei ca mijloc de deplasare, adică unul total nepo­luant. De asemenea, o altă compo­nen­tă foarte importantă pe care am abor­dat-o pentru implementare e legată de elaborarea și actualizarea în format GIS a Planului Urbanistic General al mu­ni­cipiului, investiție ce va contribui la pro­cesul de îmbunătățire a cadrului de planificare teritorială prin documente, proceduri simplificate și digitalizate de amenajare a teritoriului. Planul Urba­nistic General este absolut necesar pentru pregătirea unor investiții de interes sau de utilitate publică majoră (modernizarea infrastructurii rutiere, extinderea intravilanului și a infra­structurii de apă, canalizare și gaze naturale, etc.). Totodată, am optat și pentru materializarea unor sisteme inteligente de management urban, prin care se pot identifica și practica soluții de parcare inteligente prin amplasarea de senzori de parcare, parcometre pen­tru plată, sistem software de mo­nitorizare și control al parcărilor și pen­tru emitere amenzi și dispozitivele aferente pentru comunicarea echipa­men­telor din teren și servere. Mai vorbim de stații de autobuz cu funcțiuni Smart City, mobilier urban inteligent, achiziție dronă pentru a inspecta zonele sau situațiile de risc, sistem de monitorizare si siguranță a spațiului public prin dotarea centrului de co­mandă cu un videowall, server și am­pla­sarea de camere în teren. Nu în ul­timul rând, este necesară achizițio­na­rea și instalarea a 10 stații de reîncăr­care electrică pentru vehicule electrice si hibride, ce vor fi amplasate în locuri accesibile publicului, în zone stabilite strategic, (perimetru pentru locuințe, comercial sau de transporturi) cât mai aproape de locuitori. Dacă în urmă cu câțiva ani, orientarea axelor de finan­țare era una clasică, iată că s-a schim­bat traiectoria, dorindu-se eficiență maximă, rapiditate, și sustenabilitate”, a arătat Ovidiu Laurențiu Bălan (foto), pri­marul municipiului Orăștie.

Mai mult, după ce facem ceva
De amintit că PNRR România urmă­rește obiectivele generale ale Meca­nismului de Redresare și Reziliență (MRR), creat la nivelul Uniunii Europene ca instrument financiar temporar pen­tru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de pandemia COVID. PNRR elaborat de România și aprobat la nivelul UE cuprinde un pachet de in­ves­tiții publice și reforme care trebuie puse în aplicare până în 2026. Alocarea totală este de 29.2 miliarde de euro, din care 14.24 miliarde de euro sub formă de granturi și 14.94 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Prima tran­șă de a fost deja primită de la UE, partea de pre-finanțare de 3.7 miliarde de euro. Următoarele plăți se vor face pe baza cererilor trimise de România, pe măsura îndeplinirii țintelor și jaloanelor asumate în cadrul Planului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura