EvenimentFlash

Operaţiunea „Transilvania“

Cristina Ghenea

O grupare infracţională formată din 28 de persoane, care se ocupau de importul şi comercializarea ilegală a unor produse etnobotanice, a fost destructurată ieri, în urma unor percheziţii efectuate de ofiţerii de la Crimă Organizată în judeţele Hunedoara, Alba, Cluj şi Timiş, dar şi în municipiul Bucureşti. Atât membrii grupării, cât şi o parte dintre clienţii acestora, au fost duşi la audieri, iar până aseară, la închiderea ediţiei, procurorii hotărâseră reţinerea a 12 dintre ei.

Substanţele erau aduse din Spania

Descinderile au vizat domiciliile membrilor grupării din cele patru judeţe, dar şi două „magazine de vise“ din Capitală, iar în urma percheziţiilor, oamenii legii au găsit peste 3 kilograme de produse etnobotanice şi peste 80.000 lei proveniţi din trafic cu astfel de substanţe. „Este vorba despre o grupare care se ocupa cu introducerea în ţară, comercializarea ilicită şi consumul de etnobotanice. Substanţele erau importate din Spania, prin firme de curierat, şi erau cumpărate cu circa 3.000 de euro per kilogram, iar dintr-un kilogram membrii grupării porţionau circa 4.000 de doze ambalate în plicuri personalizate cu diferite denumiri comerciale“, a precizat comisarul şef Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba.

Dealeri şi „săgeţi“

Considerat a fi liderul grupării, Mircea Ispas – un tânăr din municipiul Alba Iulia – conducea întreaga reţea de dealeri şi subdealeri, care, printr-o organizare extrem de bine pusă la punct, comercializau zeci de kilograme de etnbotanice într-un timp foarte scurt. Mai exact, Ispas se ocupa de aprovizionarea cu substanţe, după care marfa ajungea rapid „în teritoriu“, la dealerii locali şi era, mai apoi, ambalată şi distribuită subdealerilor, care se ocupau în mod direct de comercializare. Astfel, aceştia (n.r. porecliţi „săgeţi“) îi acopereau pe importanţii dealeri din spatele întregii afaceri, asumându-şi riscuri de a fi prinşi mult mai uşor. Pliculeţele erau vândute, la noi în judeţ, pe străzi din Deva, Orăştie, Simeria, Călan şi Brad, însă şi în alte localităţi, precum Bucureşti, Alba Iulia, Timişoara, Cluj Napoca, Caransebeş, Reşiţa, Sibiu şi chiar Bacău. Clienţii grupării erau, în general, tineri, unii chiar minori, majoritatea având vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani. Îngrijorător este faptul că multe dintre pliculeţele cu etnobotanice ajungeau chiar şi la elevi ai diferitor şcoli generale din toată Transilvania. Pentru un pliculeţ cu 0,2 – 0,3 grame de substanţă, consumatorii plăteau între 15 şi 35 de lei. Etnobotanicele erau vândute sub denumirea de „NINJA“, „PURE BY MAGIC“, „NINJA ULTRA STRONG“, „SPECIAL EDITION“, „DNB ELECTRIC HERBAL INCESE“, „BONZAI PLANT“, „GROWTH REGULATOR WINTER BOOST“, fiecare dintre membrii grupării având propria „strategie“ de depozitare, transport, livrare şi distribuţie de astfel de substanţe.
Tot în urma percheziţiilor, oamenii legii au mai ridicat şi un pistol cu aer comprimat, dar şi cântare şi aparatură pentru porţionat şi ambalat etnobotanicele. În cele aproximativ opt luni de zile, în care ofiţerii de la Crimă Organizată au investigat activitatea infracţională a grupării, a fost indisponibilizată o cantitate de 10 kilograme de astfel de substanţe, însă s-a constatat că în cursul acestui an, dealerii au aprovizionat piaţa neagră cu circa 80 de kilograme de „marfă“.
Pentru documentarea activităţilor infracţionale, ofiţerii de la Crimă Organizată au fost sprijiniţi de subunităţile teritoriale ale DOS şi DGIPI, iar la acţiune, au participat cei de la BCCO Alba, Bucureşti, Cluj Napoca şi Timişoara, dar şi efective ale IPJ Hunedoara şi Alba.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura