ComunitateEducatie si cultura

Număr record de spectacole la Teatrul de Artă Deva în această stagiune

Adriana Năstase

În anul 2022, până în acest moment, Teatrul de Artă Deva a prezentat pu­bli­cului un număr de 50 de eveni­men­te, din care 4 premiere. Acestea sunt: Nu-i ușor să fii bărbat, după Aldo Lo Castro, regia Mihai Panaitescu, Scufița roșie, regia Eugen Pădureanu, Un tram­vai numit Dorință, de Tenneessee Williams, regia Eugen Pădureanu, Re­gele, bufonul și domnii șobolani, de Matei Vișniec, regia Mihaela Panainte și Jean Francois D’hondt.

Au început deja pregătirile pentru toamnă
Unul dintre evenimentele cele mai importante din această primă jumătate a anul 2022 este Festivalul „Unire prin Cultură”, festival care s-a desfășurat în perioada 10-15 mai și unde am avut ca invitați speciali pe scriitorul Matei Vișniec și echipa Teatrului Național Satiricus I.L Caragiale din Chișinău. La rândul nostru, vom merge la Chișinău în perioada 13-19 octombrie 2022 cu următoarele spectacolele: O noapte furtunoasă, de I.L.Caragiale, regia Mihai Panaitescu, Un tramvai numit Dorință, de Tenneessee Williams, regia Eugen Pădureanu, Păcală, adaptare după Bogdan Radu Ghelu, regia Mihai Panaitescu, O afacere de familie, adap­tare după S. Bobrik și R.Clark, regia Eugen Pădureanu, Nu-i ușor să fii bogat, după Gyorgi Spiro, regia Eugen Pădureanu. Chiar dacă în curând activitatea cu publicul a inst­ituției noastre se va încheia odată cu închiderea stagiunii, echipa Teatrului de Artă Deva a început deja pregătirile pentru premierele toamnei, prima dintre acestea fiind comedia „Două nunți și o înmormântare”, regia Eugen Pădureanu, spectacol care va avea premiera în 4 septembrie 2022, ora 19.
Din distribuția acestui spectacol fac parte: Diana Rotaru, Silviu Dobre, Aurelian Gheorghe și Eugen Pădureanu.
„Ne propunem ca și în stagiunea 2022-2023 să aducem în fața pu­blicului actori tineri, titluri interesante pentru publicul nostru, evenimente ca­litativ superioare și vă mulțumim că ne sprijiniți în demersul nostru, participând activ la spectacolele noastre”, susține Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura