Actualitate

Medicul din Uricani, condamnat definitiv pentru ucidere din culpă

03-doctorul-costin-dobrescuMaximilian Gânju

Curtea de Apel Craiova a respins apelul medicului din Uricani care a omorât un pieton şi a fugit de la locul accidentului.
Doctorul Costin Dobrescu (foto) a fost condamnat de Judecătoria Novaci la un an şi 4 luni de închisoare cu suspendare şi 70 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Uricani ori la cea din Vulcan. Acesta a făcut apel la sentinţă iar magistraţii Curţii de Apel Craiova i-au respins acţiunea ca nefondată şi au menţinut soluţia instanţei de fond.
Accidentul provocat de medicul din Uricani a avut loc la finele anului trecut, iar poliţiştii au stabilit că bărbatul a accidentat mortal un pieton care îşi făcea nevoile pe marginea unui drum naţional din Bengeşti – Ciocadia. Costin Dobrescu a aţipit la volan, a scăpat maşina de sub control şi l-a lovit mortal pe pietonul care-şi făcea nevoile într-un şanţ de pe marginea drumului. Autoturismul a revenit pe drum, iar medicul şi-a continuat deplasarea şi a fost descoperit de poliţişti pe raza comunei Scoarţa. Tot el a sunat la 112 pentru a anunţa că a provocat un accident şi le-a spus poliţiştilor că nu a lovit pe nimeni şi că maşina şi-a avariat-o într-un şanţ. Ca o coincidenţă stranie, victima sa a fost un miner tot din Uricani, care s-a pensionat şi s-a retras în judeţul Gorj.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura