Comunitate

Maşinile cu volan pe dreapta aduse din Marea Britanie nu mai pot fi înmatriculate la noi

Veşti proaste pentru amatorii de maşini cu volan pe dreapta! Autoturismele aduse din Marea Britanie nu mai pot fi înma­triculate în România de la începutul acestui an, potrivit Digi24.
Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Euro­peană, fenomen cunoscut sub numele de Brexit, are nenumărate consecinţe, printre categoriile de persoane afectate de acest eveniment cu adevărat istoric numărându-se inclusiv amatorii de maşini cu volan pe partea dreaptă. Explicaţia: începând cu data de 1 ianuarie 2021, autoturismele achi­ziţionate din Regatul Unit nu vor mai putea fi inmatriculate în România. Sursa mentionată mai precizează şi că, după această dată, maşinile cu volan pe par­tea dreaptă care nu au fost înma­tri­culate până la 1 ianuarie 2021, nu vor mai putea circula în ţara noastră, cu respec­tarea legilor şi prevederilor actuale, decât 90 de zile.
Dacă autorismele aduse din Marea Britanie nu vor mai putea fi înmatriculate, fără modificari radicale, în nici o ţară a Uniu­nii Europene, începând cu data de 1 ia­nuarie a anului curent, ei bine, situaţia ma­şinilor cu volan pe partea dreaptă achi­zi­ţionate din… Malta şi Cipru va rămâne ne­schimbată. Altfel spus, vehiculele res­pec­tive vor putea fi omologate în continuare, şi în România, fără a fi modificate, susţin cei de la Digi24. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura