Actualitate

Tâlharii din Vulcan rămân după gratii

Doi tineri din municipiul Vulcan, acuzaţi de tentativă de tâlhărie, au fost arestaţi pre­ventiv după ce victima lor a decedat.
Raportul specialiştilor a arătat că tinerii au agresat victima, un bărbat în vârstă de 65 de ani, dar rănile provocate de ei nu au condus la decesul acesteia. Magistraţii au ţinut însă cont de starea de pericol creată de cei doi în condiţiile în care sunt reci­di­vişti şi au la activ numeroase infracţiuni.
Judecătorii de la Petroşani şi apoi cei de la Tribunalul Hunedoara au emis mandate de arestare pe perioada în care sunt cer­cetaţi penal. La comiterea infracţiunii, unul dintre suspecţi, Petrişor Lăcătuş (17 ani), era sub control judiciar iar celălalt, Claudiu Munteanu (19 ani), este şi el judecat într-un alt dosar de tâlhărie calificată. Anchetatorii spun că tinerii ar fi urmărit să tâlhărească victima, dar nu au găsit nimic de valoare asupra ei. Omul a venit în vizită la rude, iar în momentul în care a intrat în scara blo­cului acestora a fost agresat fizic de către tineri. A fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital unde a murit. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura