Sport

Marius Sîrbu, antrenor secund la Centrul de Excelenţă

1. Marius Sirbu 25 iulie - pagina 11Ovidiu Mănăstire

Fostul antrenor al echipei CNS Cetate Deva va fi noul asistent a lui Dan Stupar, la Centrul de Excelenţă de la Deva. Tehnicianul, în vârstă de 35 de ani, este deja în cantonament, la Buftea, cu lotul de jucători selecţionat şi tot staff-ul tehnic.

„A fost surpriză şi pentru mine!”
Munca depusă de Marius Sîrbu în ultimii trei ani la cârma lui CNS Cetate Deva, alături de care a obţinut o promovare în Liga a III-a şi un loc şase la finalul primului sezon în acest eşalon, nu a rămas neobservată. Înlocuit de la conducerea echipei din reşedinţa judeţului cu Ciprian Pepenar, fostul tehnician al devenilor a primit o ofertă din partea Federaţiei Române de Fotbal de a fi noul antrenor secund al Centrului de Excelenţă de la Deva, ce a luat fiinţă în acest an. „A fost o surpriză şi pentru mine oferta venită din partea Federaţiei Române de Fotbal, pentru că, sincer, nu mă aşteptam. Domnul Marcel Puşcaş m-a sunat să-mi propună acest post, pe care l-am acceptat. Este o onoare să lucrez pentru Federaţia Română de Fotbal şi e o dovadă că munca mea a fost apreciată”, a spus Marius Sîrbu.

La finalul lunii, lotul vine la Deva
Staff-ul tehnic al Centrului de Excelenţă de la Deva îi cuprinde pe Dan Stupar, antrenor principal, Marius Sîrbu, antrenor secund şi Ovidiu Ceclan, antrenor de portari. Lotul este compus din 28 de jucători, născuţi în anul 2001, selecţionaţi din zona de vest a ţării. Lotul de jucători, împreună cu staff-ul tehnic, se află în aceste zile în cantonament la Buftea, urmând ca la finalul lunii să vină la Deva, unde se va instala. Centrul de Excelenţă de la Deva a luat fiinţă printr-un parteneriat între Federaţia Română de Fotbal şi Primăria Deva. În acest an, autorităţile locale din Deva vor contribui pentru acest centru cu o sumă de 400.000 de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura