Managerul Teatrului de Artă Deva, Mihai Panaitescu, chiar are dreptate. „Noi transformăm banii concetăţenilor într-un produs cultural de excepţie”

15 decembrie 2020 | 1 Comentariu | Publicat in: Comunitate, Educatie si cultura, Flash

Sorina Popa

Managerul Teatrului de Artă Deva, Mihai Pa­na­itescu (foto), este o personalitate care nu mai are ne­voie de prezentare. Totuşi, mărturisesc că de fiecare dată când sunt faţă-n faţă cu artistul polivalent Mihai Pana­i­tescu, sunt fascinată de câtă pa­siune pune el în munca sa. Să precizăm şi că Mihai Panai­tescu este singurul conducător de instituţie de cultură care are un doctorat. De cinci ani este la cârma teatrului devean, iar rezultatele sunt impresionante.

De 10 ani teatru de proiect
În această perioadă, Teatrul de Artă Deva sărbătoreşte 10 ani de când funcţionează ca teatru de proiect şi tot atâţia ani de când a fost redeschisă Sala Mare.
„Suntem mândri de ceea ce facem aici. Avem în palmares 81 de premiere şi peste 1.000 de spectacole jucate. Acest lucru ne si­tuează pe primul loc printre teatrele de proiect din ţară. Pe lângă aceste realizări, suntem mân­dri că avem două festivaluri pe care le organizăm. Unul a ajuns la cea de-a patra ediţie – Festivalul de operă şi muzică clasică Hunedoara lirică, iar celălalt – Deva Performing Arts, Inside-Out, este organizat având în ve­dere restricţiile pandemice. Aceste festival a avut un succes foarte mare. Au fost 23 de spec­tacole în aer liber. A fost o idee foarte bună, pentru că, astfel, accesul publicului la spectacole a fost de 10 ori mai mare decât în condiţii normale”, a spus ma­na­gerul teatrului devean, Mihai Panaitescu.
„Deşi vremurile sunt grele, noi, cei de la Teatrul de Artă Deva ne-am văzut de treabă. Ne-am realizat toate proiectele şi în acest an. Este vorba de 10 premiere. Urmează spec­tacolele De-ale Carnavalului şi Hamlet. Dacă incidenţa scade sub 3 la mia de locuitori în Deva, putem să primim spectatori în sală. Dacă nu, producţiile vor putea fi urmărite online. Lucrurile funcţionează şi ne-am adap­tat noilor condiţii impuse de pandemie. Avem foarte mulţi spectatori care accesează platforma e-Theatrum. Dreptul la cultură este unul constituţional”, a afirmat Mihai Panai­tescu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Premiera piesei Hamlet, în ianuarie 2021
Perioada stării de urgenţă le-a permis angajaţilor instituţiei culturale să renoveze scena, dar şi să pună în funcţiune instalaţia de aer condiţionat. Artişii suferă că nu au, momentan, public în sală. „Aşteptăm să revină lumea în sală, la teatru. Pentru că rolul teatrului este de a uni oamenii, de a-i face mai buni, de a le transmite emoţii. Este un mo­ment de cumpănă pentru întreaga uma­nitate. De aceea, e bine să ne concentrăm pe lucrurile importante ale vieţii. Acesta este şi scopul nostru la Teatrul de Artă Deva. Astfel, în ianuarie 2021 debutăm cu piesa Hamlet, din punctul meu de vedere, cea mai importantă piesă a dramaturgiei universale. Este un salt uriaş pentru noi, faţă de ceea ce a fost până în urmă cu câţiva ani. Vă anunţ cu bucurie că avem o trupă tânără, cu o medie de vârstă de 26 de ani. Este adevărat, mai suntem câţiva care <<stricăm>> această medie. De trei ani, jucăm cu trupa asta şi lucrurile sunt deosebite”, a spus managerul teatrului din Deva.
Regizorul spectacolului „Hamlet” este Alexandru Grecu, preşedintele UNITEM (Uniu­nea Teatrală din Moldova), directorului Tea­trului Satiricus din Chişinău. „Alexandru Grecu s-a alăturat echipei noastre. Nu este la prima colaborare cu noi. A mai regizat încă două producţii la noi”, susţine Panaitescu.

Investiţii de la Consiliul Judeţean
„Toate realizările avute în cei cinci ani de când conduc teatrul din Deva nu puteau fi materializate fără sprijinbul Consiliului Jude­ţean. În acest timp au fost făcute investiţii im­portante. De exemplu, ne putem lăuda cu o tehnică pentru scenă de nivel european de vârf. S-au făcut investiţiile cele mai impor­tante în aceşti ani, finanţate de Consiliul Judeţean. Sper în continuare că vom avea o co­laborare foarte bună cu instituţia jude­ţeană. Suntem aici pentru a transforma banii concetăţenilor noştri într-un produs cultural excepţional. Misiu­nea noastră este de a promova cultura peste tot în lume”, a adău­gat Mihai Panai­tescu, managerul Teatrului de Artă Deva.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. un Român spune:

    „…Suntem aici pentru a transforma banii concetăţenilor noştri într-un produs cultural excepţional.”
    Așa o fi, dar pentru cetățenii Deveni nu sunteți. La spectacolele din acest teatru se intră de obicei cu invitații, date pe la diferite firme aflate în subordinea Cj, că de bilete(foarte scumpe) nu se pot apropia majoritatea concitadinilor.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Orăştioara de Sus: sărbători fără vestitele cete de colindători şi căluşeri

Magdalena Şerban La Orăştioara de Sus, lucrurile sunt aşezate pe final de an. Copiii vor primi darurile lui Moş Crăciun,...

Comunicat de presă al deputatului PSD Natalia-Elena Intotero Până la capăt, alături de oameni!

Liberalii ne spun că vor să continue guvernarea. Însă, deşi se laudă cu orice ocazie că sunt alături de personalul...

Test Covid în 20 de minute la Spitalul Judeţean Deva

Noul aparat PCR care face un test pentru depistarea Covid în doar 20 de minute funcţionează la Spitalul Judeţean de...

Închide