Actualitate

Magistrat uluit de dispreţul faţă de lege al unui tânăr

I s-au acordat mai multe şanse de a-şi executa pedeapsa primită pentru o serie de infracţiuni cu violenţă. În loc să se con­for­meze, tânărul a tratat cu indiferenţă toate şansele de a scăpa de puşcărie.
„Este greu de înţeles atitudinea sfidătoare a condamnatului (…) care, şi după pro­nun­ţarea sentinţei penale a Judecătoriei Brad, după atenţionarea de către consilierul de pro­baţiune şi instanţa de control judiciar asu­pra riscului la care se expune în cazul ne­res­pectării obligaţiilor impuse, nu s-a prezentat la Primăria comunei Buceş pentru efectua­rea orelor de muncă în folosul comunităţii şi nici măcar nu a contactat reprezentanţii aces­teia”, arată magistratul care l-a şi trimis după gratii pe tânăr. Individul de 23 de ani a provocat un scandal în comuna Vaţa de Jos, a ameninţat cu cuţitul mai mulţi tineri, printre ei şi o minoră, şi i-a agresat. A fost condam­nat de Judecătoria Brad la cinci luni de în­chi­soare cu suspendare pentru tulburarea or­dinii şi liniştii publice, dar şi obligaţia de a presta muncă în folosul comunităţii la Primăria Buceş pentru 60 de zile. Vasile Pascu avea şi obligaţia de a anunţa părăsirea ţării printre alte interdicţii, însă n-a ţinut cont de nimic şi a plecat peste hotare fără să anunţe. Prin urmare, judecătorii au admis se­sizarea Serviciului de Probaţiune Hu­ne­doara şi i-au revocat executarea pedepsei sub supraveghere. (M. Gânju)

One thought on “Magistrat uluit de dispreţul faţă de lege al unui tânăr

  • Sunt o multime de condamnati care au interdictia de a parasi tara. Si cu toate aceste pleaca! De ce nu sunt dati in consemn la frontiera?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura