Actualitate

Înarmaţi cu toporul, încercau să fure caloriferele unei şcoli

Trei indivizi au fost descoperiţi de poliţiştii locali din municipiul Petroşani, în timp ce încercau să fure caloriferele unei şcoli generale din localitate. Înarmaţi cu un topor, suspecţii au reuşit să taie racordurile şi-şi pregătiseră pentru transport toate caloriferele, precum şi alte obiecte metalice din unitatea de învăţământ.
Potrivit poliţiştilor, hoţii au intrat în Şcoala Generală nr. 5 în timpul zilei şi nu s-au temut că zgomotul pe care-l fac i-ar putea da de gol. ”Patrula Poliţiei Locale Petroşani for­mată din doi lucrători ai Biroului Cir­culaţie drumuri publice, în timp ce se afla în zona Şcolii Generale nr. 5, a observat uşa de acces de la intrarea principală a şcolii deschisă. S-a trecut imediat la verificarea interioară a clădirii, moment în care la etajul superior au fost depistate 3 persoane de sex masculin care încercau să sustragă ca­loriferele montate pe hol, iar la vederea poliţiştilor locali aceştia au încercat să fugă. Persoanele au fost somate să se oprească şi, nesupunându-se somaţiei, s-a trecut la urmărirea şi prinderea acestora, reuşindu-se imobilizarea numitului T.L.V din mu­ni­ci­piul Petroşani, în vârstă de 25 ani”, a de­clarat Gheorghe Bacriş, şef Biroul Poliţia Locală Petroşani. Individul prins a fost dus la Poliţia Petroşani, în vederea identificării şi prinderii şi a celorlalţi doi complici, toţi fiind cercetaţi penal pentru furt. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura