EvenimentFlash

Luat la pumni chiar în biroul directorului

Cristina Ghenea

Un profesor de sport de la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara a fost bătut de părintele unui elev, chiar în direcţiunea şcolii. Scandalul a pornit de la o adeverinţă medicală completată incorect de medic.
Directoarea şcolii nu a văzut nimic  
Profesorul Adrian Duca (foto) a depus o plângere la Poliţie, împotriva lui Ştefan Circo, tatăl unui elev de clasa a VIII-a, prin care arăta că a fost agresat de acesta chiar în biroul directorului şcolii. Plângerea era însoţită de adeverinţa primită de la medicul de gardă de la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Hunedoara, unde diagnosticul era scris clar: „traumatism cranian închis, afirmativ agresiune”.
„Bărbatul m-a căutat la şcoală şi săptămâna trecută, pentru aceeaşi problemă. De ce nu accept adeverinţa medicală a elevului? I-am explicat şi atunci că medicul care a eliberat-o a precizat că băiatul este apt pentru educaţie fizică şi sport în limita toleranţei la efort. Nu pot accepta aşa ceva. Potrivit regulamentului, trebuie să spună dacă este apt, sau inapt, căci dacă păţeşte ceva în timpul orelor, răspund pentru asta”, a declarat profesorul de sport. Acesta a precizat că tatăl elevului nu a fost mulţumit de explicaţii şi s-a adresat directoarei unităţii de învăţământ. „Am fost chemat la direcţiune, pentru a da explicaţii din nou. În birou, bărbatul m-a luat la pumni. Am încercat să mă apăr, iar apoi am sunat la poliţie”, spune dascălul. În acelaşi timp, Maria Gheorghe, directoarea Colegiului, îi ţine partea profesorului, însă susţine că nu a văzut bătaia. „Are dreptate în legătură cu adeverinţa, dar nu am văzut nici o agresiune. În acel moment, eram întoarsă la raftul cu dosare, pentru a căuta regulamentul şcolar”, a declarat aceasta.
„Doar l-am împins”
Încercând să infirme acuzaţiile profesorului, Ştefan Circo spune că nu a vrut decât să i se facă dreptate fiului său, care este neîndreptăţit la orele de educaţie fizică. „Profesorul vorbeşte urât cu elevii. Îmi face copilul gras, umflat şi prost. Pe adeverinţa de la medic este specificat că băiatul este supraponderal, deci are nevoie de educaţie fizică, însă atât cât poate să facă. E logic că nu poate alerga ca un copil cu construcţie atletică”, a declarat tatăl elevului. Cât despre bătaia din direcţiunea şcolii, bărbatul susţine că l-a împins pe profesor, dar nu l-a lovit. „În biroul directoarei se răstea la mine, pentru că nu pricep ce e în neregulă cu adeverinţa. M-am enervat atât de tare, încât l-am luat de piept şi l-am împins. Recunosc asta. Dar nu l-am lovit nici măcar o dată”, a mai adăugat Ştefan Circo.
Şi comisia şcolii va face anchetă
În urma reclamaţiei depuse de profesorul de sport, poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. De altfel, o comisie a unităţii de învăţământ va face cercetări privind acuzaţiile părintelui. „Vom monitoriza activitatea comisiei din şcoală, iar dacă aceasta va stabili că profesorul este vinovat, aşa cum susţine tatăl elevului, vom interveni şi vom aplica măsurile necesare. La adresa dascălului au existat şi în anii trecuţi acuzaţii vizavi de modul în care le vorbeşte elevilor”, a declarat Alexandru Lăutaru, inspectorul şcolar general al IŞJ Hunedoara.

6 comentarii la „Luat la pumni chiar în biroul directorului

  • acest profesor de sport le face viata un calvar copiilor si eu sunt un parinte care a trecut printr-o experienta urta cu acest asa numit profesor

  • Interesant subiectul, nu ma mir ca s-a ajuns aici, trebuia sa se intample ceva cu domnul profesor, deoarece :
    – detine o asociatie pentru care se cotizeaza de catre parinti copiilor;
    – pentru cotizatii se maresc notele in catalog la sport si se motiveaza absentele(discutati cu copii)
    – comportament vulgar si jicnitor fata de copii;
    – bruscarea copiilor;
    – eu a-si solicita o expertiza psihiatrica a domnului profesor si chiar o reevaluare profesionala, s-ar putea sa aveti ceva surprize.
    Atentie la certificatul medical care l-a obtinut de la medicul legist deoarece ar trebui totusi o contra expertiza, „prietenii stiu ce spun”.
    Ar fi cazul ca inspectoratul sa inceapa o ancheta interna, de reevaluare a dascalilor cu precedent in astfel de evenimente.
    Marturia mea poate fi verificata si la alti parinti actuali si fosti, de elevi ai celebrului(in hunedoara) profesor ghenea

  • director nevazator si surd, inspector orb!pana cand in Romania asa ceva?

    sper ca politia romana sa i-a atitudine impotriva parintelui boxer,in cazul de agresiune ce i s-a aplicat profesorului in directiunea Colegiului Naţional de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara.Cum este posibil ca directoarea MARIA GHEORGHE ce i-a invitat la discutie, in cabinetul acesteia .pe parinte si profesor, sa aibe tupeul nesimtit si sa zica ca nu a vazut nimic,ca era intoarsa!!! as incepe o ancheta chiar cu directoarea MARIA GHEORGHE.daca tu ca directoare ,zici ca nu stii nimic, ce fel de om esti?in fata ta se petrece totul,nu ai auzit-vazut nimic, te gandeai la vacanta? Un alt aspect negativ este interventia lui Alexandru Lautaru,inspectorISJ HD,care ameninta profesorul cu controale in loc sa vada clar ca acesta are dreptate si parintele Circo ,trebuie sa fie cercetat de politie.In ce tara traim?elevii si parinti fac legea in scoli?adeverinte pe sub mana se elibereaza la tot locul de catre nmedici, numai sa fie scutiti de ed.fizcica,baiatul sau fata mamei! Mai tarziu vor vedea acesti parinti si medici ce greseala au facut, caci copiii lor vor putea suferii de probleme de sanatate,datorita lipsei de miscari din copilarie si adolescenta.
    .

  • directori nevazatori si surzi, inspector orb!pana cand in Romania asa ceva?

    se pare ca si d-ra director adjunct al liceului,D-RA ISTRATE LILIANA, ar fii fost de fata in cabinetul directorului atunci cand Circo l-a batut cu pumnii pe profesor.Nici tu nu ai vazut ISTRATE LILIANA?DOUA DIRECTOARE AFLATE DE FATA NU AU VAZUT? RUGAM ,POLITIA SA -SI FACA NUMAI DATORIA!NIMIC ALTCEVA!NU SE POATE SA NU FII VAZUT SI AUZIT NIMIC.AICI CRED CA ESTE VORBA DE ATITUDINI GRAVE DIN PARTEA CELOR DOUA DIRECTOARE ALE COLEGIULUI DIN HD.SA INCERCAM SA FIM OAMENI.NU CRED CA CELE DOUA DIRECTOARE CARE SUNT SI ELEL PROFESOARE,ASA AU INVATA IN FACULTATE,O ASTFEL DE ATITDINE DE A INCHIDE OCHII SI A APARAT PE CINE?PE UN AGRESOR?ianinte de toate suntem oameni,apoi profesori ,apoi directori.daca prima calitate de a fii OM lipseste ,e mare pacat ca detineti functii si nu spuneti ADEVARUL!

  • Vai de mine , d-na Istrate Liliana ?!!! Sotia d-lui Istrate Sorin redactor sef la UNU TV si purtator de cuvant la ITM ?!!! Pai cum sa nu-i ia inspectorul sef apararea , doar sunt slugile credincioase ale d-lui Arion , care i-a si propulsat in aceste posturi … Vai si amar de ea scoala !!!

  • „Încercând să infirme acuzaţiile profesorului, Ştefan Circo spune că nu a vrut decât să i se facă dreptate fiului său, care este neîndreptăţit la orele de educaţie fizică.”
    Autorul sa mai ia DEX-ul, pentru ca nu este tot una daca cineva este „nedreptatit” (cum ar fi trebuit sa scrie autorul) sau „neindreptatit” (asa cum a scris)….
    Seamana cu eroarea de a confunda expresiile „si-a pierdut cunostinta” sau „si-a pierdut constiinta: ….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura