Sport

Liga a IV-a. Jiul a câştigat derbiul cu Inter Petrila

Nicolae Gavrea

Sâmbătă şi duminică au fost programate partidele din cadrul etapei cu numărul 13 (cea de a doua din returul de campionat) din Liga a IV-a de fotbal în judeţul nostru.

Cel mai interesant meci din această rundă s-a disputat la Petroşani, unde liderul clasamentului, Jiul, a jucat în compania formaţiei Inter Petrila. În tur s-au impus cei de la Jiul cu scorul de 1-0 după un meci controversat, în echipa pregătită de Damian Militaru regăsindu-se mai mulţi jucători care în ediţia trecută de campionat au apărat culorile celor din Petrila. Haring, Matei, Filip, Torkos, Drăgoescu sunt câteva dintre numele care au activat la echipa din Petrila.
Derbiul din Valea Jiului a fost arbitrat de unul dintre cei mai tineri „cavaleri ai fluierului“ din judeţ, Raul Bădărau, şi la fel ca şi în partida tur, s-a impus Jiul Petroşani, de data aceasta cu scorul de 2-1, golul victoriei fiind marcat din penalti. A fost un meci viu disputat, cu multe cartonaşe, şi în care oaspeţii au deschis scorul. Mai mult, un jucător legitimat la AS Inter Petrila, Ciort, a ajuns la spital, după un contact mai dur, el fiind accidentat la gleznă. Au înscris Păduraru (min. 43 şi 77) respectiv Duma (min.2), iar jucătorul echipei gazdă Remus Sanu a văzut cartonaşul roşu în prelungirile partidei pentru vocabular indecent, jigniri şi proteste. Cu această victorie Jiul îşi consolidează prima poziţie în clasamentul judeţean.
Rezultatele etapei:
Jiul Petroşani- Inter Petrila 2-1(1-1)
„Gloria” al Oraşului Geoagiu – Cetate Deva 4-1(2-1)
Retezatul Haţeg – Victoria Călan 7-0 (3-0)
Minerul Uricani – Dacia Orăştie 1-1(1-0)
Şoimul Băiţa – Mihai Viteazul Vulcan 2-0 (1-0)
Aurul Brad – a stat
În clasament conduce Jiul Petroşani, cu 27 de puncte, urmată de Gloria Geoagiu, cu 25 de puncte şi de Aurul Brad, cu 23 de puncte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura