Le-a trecut glonţul pe la ureche

1 ianuarie 2010 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva au trăit periculos în meciul din deplasare cu penultima clasată, Rapid Bucureşti, câştigând la doar trei puncte diferenţă, scor 31-28 (17-14), după ce la un moment dat, au fost conduse cu un gol.
Transferuri surpriză
Singura echipă din România „ucisă” de întârzierea ambulanţei, Cetate Deva, era să se ardă şi în partida cu codaşa formaţie din Giuleşti. „Muribundă” în primele 12 etape, când a obţinut doar o victorie şi a suferit 11 înfrângeri, din cauza exodului de jucătoare provocat de lipsa de bani, Rapid a „înviat” taman în meciul cu Cetate. Formaţia bucureşteană a reuşit să le înregimenteze pe experimentatele Gogârlă, Gâscă şi Preda, de la Rulmentul Braşov, şi a avut o cu totul altă faţă în meciul cu Cetate. „Ne-a trecut glonţul pe la ureche, pentru că Rapid ne-a pus probleme mai mari decât ne aşteptam. Cele trei noi achiziţii ale lor au schimbat radical raportul de forţe din teren, dovadă că au marcat 25 din cele 28 de goluri ale giuleştencelor, iar meciul a fost complicat. După ce am avut trei goluri avans la pauză, Rapid a reuşit cam prin minutul 41-42 să ne egaleze şi să preia conducerea, cu un gol, când Cartaş era eliminată. Am avut însă un plus de experienţă şi putere de luptă şi am revenit, astfel că am condus în ultimele 10 minute la trei – patru goluri diferenţă, scorul final fiind stabilit în ultimele secunde de joc”, a spus Marian Muntean, finanţatorul echipei devene.
Cădere, în loc de progres
În ciuda victoriei, oficialul formaţiei devene e nemulţumit de echipă, întrucât calitatea jocului e departe de… renumele, valoarea şi pretenţiile componentelor lotului. „Avem sportive de calibru, dar jucăm foarte slab. În loc să fim în creştere, după achiziţionarea lui Vârtic, suntem în cădere liberă. Echipa nu are o idee clară de joc, nu ştie ce să facă în anumite situaţii, iar reuşitele au la bază mai mult experienţa handbalistelor, decât tactica de joc. Mai avem un meci aşa-zis uşor cu Rulmentul Braşov, etapa viitoare, iar apoi, începe trânta cu echipele cu pretenţii. Trebuie să schimbăm ceva, pentru că dacă jucăm la fel de slab şi cu adversarii mai puternici, pierdem orice şanse de atingere a obiectivului nostru”, a spus Muntean.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
La mulţi ani, hunedoreni, oriunde v-aţi afla!

Astăzi, este ajunul marii sărbători creştineşti a Crăciunului, o sărbătoare de care fiecare dintre noi, locuitorii acestei ţări, ar trebui...

CLASAMENT SPORTURI OLIMPICE

1. Răzvan Marcu Tir cu arcul, Junior, CS Minerul Aninoasa Campionat Mondial Indoor - Rzeszow, Polonia- Loc 4 Campionat Naţ....

Moş Crăciun de închiriat

Aşteptat cu sufletul la gură în fiecare an de către copii, Moş Crăciun aduce bucurii în sânul fiecărei familii. Pentru...

Închide