Politica si administratie

Laurențiu Nistor, către prefect: Cu penele (nu PNL!) altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura”!”

După ce prefectul județului a anunțat, printr-un comunicat, că “Guvernul PNL, condus de Nicolae Ionel Ciucă, a alocat, la solicitarea prefectului Călin Petru Marian, suma de 27,8 milioane lei pentru Unitățile Administrativ Teritoriale din județul Hunedoara”, a venit și replica președintelui Consiliului Județean, Laurențiu Nistor:

„După cum știți, mă aflu la București, unde am semnat, alături de ministrul investițiilor și proiectelor europene Marcel Boloș (PNL), trei noi contracte de finanțare prin care atragem 7,4 milioane de euro pentru proiecte de patrimoniu. Dar, de acasă veștile mă surprind!

Prefectul Călin Petru Marian anunță oficial, pe pagina Instituției Prefectului, că „Guvernul PNL” (prima minciună)  a alocat la solicitarea sa (a doua minciună) sume pentru localitățile din județ. Bineînțeles, fără nicio legătură cu obiectul deplasării mele la București, Călin Marian anunță o mare „victorie”.

  1. Din câte știu, Guvernul ROMÂNIEI este format din miniștri susținuți de o coaliție politică PSD – PNL – UDMR. Dacă s-a schimbat ceva între timp și eu nu am aflat, atunci îl anunț pe domnul prefect că trebuie să schimbăm modul de lucru în teritoriu.
  2. Alocările bugetare ale Guvernului ROMÂNIEI s-au făcut la solicitarea PRIMARILOR, nu a prefectului.

Credeam că le-am văzut pe toate în ceea ce-l privește pe prefectul vremelnic al județului Hunedoara dar, acesta continuă să demonstreze că nu înțelege prezentul.

Guvernul este al României! Banii alocați sunt ai oamenilor!

Domnule prefect, spunea Lucian Blaga, „cu penele (nu PNL!) altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura”!”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara”.

 

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura