La Şoimuş a început cadastrarea gratuită

29 octombrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Magdalena Şerban
În general, românii nu şi-au prea cadastrat proprietăţile, una dintre cauzele principale ţinând de lipsa fondurilor necesare. Aşa că vestea că la Şoimuş, întregul demers se va face în mod gratuit pentru cetăţeni, prin Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) şi din bani europeni, este una mai mult decât bună.

Impozite reduse la jumătate pentru terenurile agricole
„Acum se măsoară terenurile extravilane în Chişcădaga şi intravilan, în Sulighete. Rog populaţia să colaboreze cu angajaţii primăriei şi cu echipele de topografi şi să nu se lase influ­enţată negativ de persoanele răuvoitoare care spun că facem aceste măsuratori ca sa mărim impozitele. Este o dezinformare gro­so­lană şi nu are nici un fel de legătură cu reali­ta­tea. Lumea trebuie să ştie în mod oficial că toate aceste lucrări de întabulare gratuită sunt în beneficiul oamenilor, deci nu mai tre­buie să se plătească dezbateri succesorale, topografi, taxe notariale etc pentru a deveni proprietari cu acte în regulă pe imobilele si pe terenurile deţinute. Este momentul în care comuna noastră se află la punctul “zero”. Fie­care parcelă de teren va avea proprietar cu extras de carte funciară, conform cu situaţia din teren. După ce se vor finaliza măsură­to­rile, vom reduce impozitele cu 50 la sută pentru terenurile agricole, deoarece vrem să încurajăm dezvoltarea agriculturii în Şoimuş. Este un deziderat pe care mi l-am propus, l-am promis şi pe care îl voi concretiza. De alt­fel, tot în direcţia dezvoltării pe palier agricol şi pentru a sprijini fermierii şi producătorii autohtoni, vom constitui o asociaţie locală menită să le vină în ajutor atât în accesarea fondurilor europene în vederea înfiinţării, mo­der­nizării şi creşterii micilor afaceri de profil, cât şi pentru crearea unei pieţe permanente de desfacere, ceea ce lipseşte cu desă­vâr­şire. Cu paşi siguri, dezvoltăm comuna Şoimuş “, a afirmat Mihai Gabriel Irimie (foto), primarul localităţii.
Mai trebuie spus că, separat de acest program, nu demult au fost eliberate 183 de titluri de proprietate, în baza Legii nr. 231.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Hunedoara: Continuă modernizarea Bulevardului Corvin

În municipiul Hunedoara conti­nuă în ritm susţinut lucrările de rea­bilitare şi moder­ni­zare a stră­zilor şi bulevardelor. De fapt, chiar dacă...

De ce vrea Robert Muzsic să ajungă senator

Adriana Năstase Pe prima poziţie pe lista candidaţilor PMP Hunedoara pentru Senatul României se află Robert Muzsic (foto). Secretarul general...

Fotbal Liga a III-a. Etapă grea pentru echipele din județul Hunedoara

Astăzi și mâine se vor disputa jocurile contând pentru etapa a VIII-a din campionatul Ligii a IIII-a de fotbal, competiție...

Închide