Comunitate

La revedere, studenţie!

Nicolle Ebner

Cea de-a XVIII-a generaţie de studenţi a absolvit cursurile Universităţii Ecologice „Traian”, din Deva. Festivitatea oficială a avut loc vineri, 18 iunie, în aula mare a universităţii, principalii protagonişti fiind cei 60 de absolvenţi specializaţi în economia turismului, comerţului şi a serviciilor.

„E timpul să ne trezim cu toţii”
Conştienţi că greul abia de acum începe-adevăratul examen de maturitate va fi trecut abia după luarea licenţei-absolvenţii au lăsat la o parte gândurile şi s-au bucurat din toată inima de această ultimă zi, petrecută alături de profesorii care i-au îndrumat în tainele cunoaşterii. În premieră, din 1990, anul înfiinţării Universităţii Ecologice „Traian” Deva – prima unitate privată de învăţământ superior din România, în aula universităţii devene a răsunat nu doar imnul „Gaudeamus igitur”, ci şi cel al Europei şi al României. Potrivit rectorului Sigismund Duma, momentul are o semnificaţie aparte, deoarece „imnul studenţilor a răsunat pentru ei, generaţia de absolvenţi din acest an. Imnul Europei este un imbold să se bucure de tinereţea pe care o au, iar cel al României, „Deşteaptă-te române”, pentru că e timpul să ne trezim cu toţii”. Chiar dacă perioada de criză este din ce în ce mai lungă şi mai acută, Sigismund Duma este încrezător că şi absolvenţii din anul acesta vor fi un „produs vandabil” pe piaţa muncii din România, ca şi celelalte generaţii. „Avem mulţi absolvenţi cu care ne mândrim şi care ocupă funcţii importante aici, în oraş, în ţară şi peste hotare”, i-a încurajat rectorul Sigismund Duma, pe cei 60 de absolvenţi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura