Eveniment

S-a luat la întrecere cu un marfar

Maximilian Gânju

Un tânăr de 27 de ani din Petroşani, care a ieşit la plimbare cu o prietenă, în zona Peşterii Bolii, a fost la un pas de moarte, după ce a fost izbit în plin de locomotiva unui tren de marfă.

I-au suspendat permisul
Tinerii au ieşit cu o maşină sport să vadă peştera, însă, în drumul lor, era şi calea ferată, la care tânărul n-a mai avut răbdare să aştepte câteva minute, deşi instalaţia de avertizare anunţa că se aproprie un tren. Când maşina a ajuns pe linia ferată, a apărut şi un tren de marfă, iar şoferul s-a speriat şi a rămas blocat. Fata a avut inspiraţia să deschidă uşa şi să sară din autoturism, însă, prietenul ei n-a mai apucat, din cauza centurii. A fost izbit în plin şi dus câţiva metri pe calea ferată de locomotiva marfarului. Mecanicul a încercat să oprească trenul când a văzut autoturismul pe linia ferată şi a frânat mai bine de 25 de metri, însă, degeaba. „Am crezut că l-am omorât. Oricum, l-am tăvălit bine, dar, din fericire, a ieşit din maşină viu, merge pe picioarele lui, a scăpat ca prin minune”, a spus ajutorul de mecanic din trenul  de marfă, imediat după accident. Cu toate că autoturismul a fost făcut praf, paramedicii SMURD Petroşani, împreună cu pompierii, ajunşi la faţa locului, au constatat miraţi că băiatul era nevătămat. Şoferul vinovat a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că n-a consumat băuturi alcoolice. Acesta le-a spus poliţiştilor că i s-a oprit motorul pe calea ferată şi că n-ar fi încercat să forţeze trecerea. Tânărul se va alege cu permisul suspendat pentru câteva luni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura