Politica si administratie

La Râu de Mori s-a schimbat macazul

Magdalena Şerban

Una dintre comunele hunedorene în care alegătorii au optat pentru o nouă conducere administrativă este Râu de Mori. Cu 44,36 la sută, social-democratul Flaviu Dilertea a câştigat primul său mandat de primar, recent depunând jurământul de credinţă alături de consilierii locali.
Cei 2723 de cetăţeni prezenţi la urne (73,92 la sută) au decis ca noul Consiliu Local să fie format din patru reprezentanţi ai PSD, cinci de la PNL, unul de la PRO România, unul de la USR Plus, unul de la ALDE şi unul de la PNT. Pe de altă parte, PSD nu a stat atât de bine şi la votul politic comparativ cu cel atri­buit primarului, pentru Consiliul Judeţean strân­gând 36,11 la sută din preferinţele elec­to­ratului, în vreme ce în Consiliul Local nu s-a reuşit formarea unei majorităţi. Cu toate aces­tea, edilul ales speră ca toţi cei investiţi în func­ţii să-şi unească forţele dincolo de orice coloratură politică, astfel încât cetăţenii care i-au trimis în poziţiile respective să fie repre­zentaţi corect şi cu asumare.
„Consider că printre priorităţile comunei noas­tre se numără crearea unei zone indus­triale cu toate facilităţile, care să atragă inves­titori şi să genereze locuri de muncă, rezol­va­rea problemelor ce ţin de intabularea terenu­rilor, finalizarea reţelei de apă şi canalizare şi mai ales o mai bună valorificare a poten­ţia­lului turistic de care dispune întreaga zonă. De asemenea, accentul trebuie pus pe per­so­nalul productiv, concomitent cu reanalizarea funcţiilor neproductive şi tranformarea lor în unele productive. Sunt născut şi crescut aici, mi-am urmat calea în viaţă punând preţ pe învăţătură, dar nu am fost scutit nici de mun­cile agricole şi alte responsabilităţi gospo­dă­reşti. De profesie sunt inginer, având un doc­torat în acest domeniu. Râu de Mori are ne­voie de o schimbare, iar aceasta începe întot­deauna cu OMUL. Le mulţumesc tuturor celor care şi-au pus încrederea în abilităţile mele, celor care m-au susţinut şi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a dat. Doresc să asigur transparenţa actului administrativ şi de aceea periodic voi informa populaţia, atât cu privire la acţiunile întreprinse, cât şi a situaţiei reale în care se află primăria, la preluarea man­datului. O să mă deplasez în fiecare localitate aparţinătoare pentru a identifica împreună cu cetăţenii problemele cu care se confruntă şi să prioritizăm, în funcţie de importanţă şi po­si­bilităţi, abordarea lor în vederea re­zol­vării. Dumnezeu să Binecuvânteze Râu de Mori! “, a subliniat Flaviu Dilertea (foto) noul pri­mar al comunei de la poalele Retezatului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura