Jocurile Olimpice Tokyo 2020

16 martie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Shinzo Abe, primul-ministru al Japoniei, a anunţat că Jocurile Olimpice de la Tokyo din vara acestui an se vor desfăşura conform calendarului deja stabilit, în ciuda ameninţării coronavirusului. Deşi Japonia se află în proximitatea Chinei, a reuşit să lupte destul de eficient cu epidemia, înregistrându-se până acum doar 28 de decese.

Zece miliarde de dolari a costat până acum organizarea Jocurilor Olimpice, iar Japonia nu vrea să dea înapoi în privinţa organizării acestora. Ceremonia aprinderii torţei olimpice a fost organizată conform programului iniţial, în Grecia, fără spectatori, tocmai pentru a nu-i pune în pericol pe participanţi. Desi reprezentanţii Comitetului Olimpic Elen şi ai Ministerului Sănătăţii din Grecia au anulat ştafeta pe teritoriul Greciei, Flacăra va fi predată japonezilor, pe 19 martie a.c. la Atena, pe Stadionul Panathinaiko.
Totuşi, până acum, mai multe etape de calificare la Jocurile Olimpice au fost amânate şi rămâne de văzut cum va decurge în continuare selecţia sportivilor. În lume, mai multe competiţii de lupte libere, canotaj şi sărituri în apă au fost amânate sau reprogramate.
Unii oficiali din cadrul Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo nu sunt foarte optimişti. Haruyuki Takahashi, membru al Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020, a acordat recent un interviu pentru revista AIPS (Asociaţia Internaţională a Presei Sportive) iar în urma discuţiei a reieşit posibilitatea ca într-un caz de extremă necesitate, Jocurile Olimpice programate pentru lunile iulie şi august în capitala japoneză să fie amânate pentru vara anului 2022.
Oficialul japonez a mai declarat că se pot muta mai târziu Jocurile Olimpice de la Tokyo, în acest an, deoarece apartamentele din Satul Olimpic au fost deja vândute persoanelor fizice, care le vor prelua în septembrie, prin urmare, odată cu mutarea acestora, actualul Sat Olimpic nu va mai exista şi ar fi necesară crearea unei noi baze de cazare – o investiţie foarte greu realizabilă. Ar fi posibil să se păstreze Satul Olimpic pentru jocurile întârziate, prin găsirea unui acord cu proprietarii apartamentelor, o acţiune care nu este foarte simplă şi care ar duce cu siguranţă la o despăgubire financiară a noilor proprietari. (N. Gavrea)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Fotbal. „E panică mare. Nu putem face nimic fără decizia FRF“

Cristian Petrean (foto), preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, spune că e panică mare în rândul iubitorilor de fotbal. Chiar...

Situaţia infecţiilor cu COVID-19 la nivel naţional şi în judeţ

Potrivit datelor oferite de autorităţi, ieri, după-amiază, în judeţul Hunedoara erau înregistrate 19 persoane confirmate cu infecţie coronavirus, 32 de...

Preşedintele Iohannis instituie starea de urgenţă în întreaga ţară

Aşa cum a anunţat, preşedintele Klaus Iohannis (foto) a instituit, începând de azi, luni, starea de urgenţă pe întreg teritoriul...

Închide