ComunitateFlash

Încă puţin, până vom circula pe autostradă

Magdalena Şerban

Se ştie că proiectul autostrăzii este unul de anvergură, însă multă lume se întreabă cum şi în ce condiţii se vor respecta termenele-limită de execuţie. Astfel, autorităţile au estimat că vor fi deschişi circulaţiei cei 32,8 km ai sectorului Deva-Orăştie până la finele anului curent,  iar în 2013, vor mai fi daţi în folosinţă 82 de kilometri, de data aceasta, din tronsonul Orăştie-Sibiu. La implementarea proiectului, lucrează două companii asociate care au câştigat licitaţia, adică Strabag – pe tronsonul Şoimuş (Nod rutier Deva) – Simeria (14,8 km) (inclusiv podul de peste Mureş), respectiv Straco – de la pod (Simeria), până la Orăştie (17,7 km).

În trei schimburi

Pentru că timpul e strâns, iar oamenii au devenit deja nerăbdători, se lucrează intens. A fost caniculă, au fost sâmbete sau chiar zile de duminică, însă muncitorii au dat bice în teren, lucrând chiar şi pe trei schimburi. Ritmul fiind alert, acum, se poate vorbi de un stadiu avansat al lucrării, aflat în graficul aferent de execuţie. Mai exact, peste 40 la sută din tronsonul Deva-Orăştie are deja asfalt turnat (acest lucru se întâmplă între Uroi şi Chimindia, dar şi în zona Gelmar, până la Turdaş). Ba mai mult, peste 80 la sută din podurile, podeţele tubulare şi podeţele metalice incluse în proiect sunt deja executate, iar 98 la sută din terasamente sunt finalizate.

Podul de peste Mureş, un gigant

De departe, unul dintre cele mai spectaculoase puncte de referinţă ale autostrăzii este podul de peste Mureş. Cu 12 deschideri a câte 60 de metri fiecare, având 720 metri lungime în total, va fi unul dintre cele mai mari din ţară (al doilea ca mărime, după cel de la Cernavodă). S-au folosit la construcţia podului 27.500 mc de beton, 5.344 tone de tablier metalic şi 730 tone de armătură. Cei 220 de piloţi au un diametru de 1,18 m fiecare. Dacă s-ar trage linie momentan, se poate spune că au fost montate toate grinzile, trecându-se la montarea prefabricatelor pentru suprastructură (peste grinzile metalice). Deşi au apărut şi apar lucruri neprevăzute, precum şi mici bătăi de cap, constructorul afirmă că nu-şi face probleme, stadiul lucrării fiind unul evoluat.

Drumurile distruse se refac

Nemulţumirea localnicilor şi totodată, a primarilor localităţilor care fac parte din traseul autostrăzii este strâns legată de deteriorarea drumurilor. Maşinile de mare tonaj şi traficul intens şi-au pus amprenta asupra acestora. Şi aici, reprezentanţii firmei de construcţii au o soluţie, menţionând că orice drum deteriorat din aceste cauze, va fi reparat. Până acum, s-au ţinut de cuvânt, primul drum judeţean reparat fiind cel ce tranzitează localitatea Brănişca. De asemenea, în lucru, este şi cel ce tranzitează Şoimuşul, urmând să se aplice acelaşi tratament tuturor drumurilor judeţene ce sunt prevăzute în protocolul avut cu Consiliul Judeţean Hunedoara. Referitor la praful ce pluteşte în zonele cu lucrări, se pare că acesta va dispărea odată cu finalizarea proiectului, fiind doar un tribut plătit dezvoltării.

Obiectiv major, nu doar pentru hunedoreni

De menţionat că tronsonul Deva-Orăştie face parte din coridorul pan-european IV (Constanţa-Bucureşti-Nădlac), declarat obiectiv de interes naţional, aşa că aşteptarea hunedorenilor este justificată. Pe lângă cei 32,8 kilometri propriu-zişi, au mai fost prevăzute încă 21 de poduri şi pasaje, mai exact, 13 poduri şi pasaje ale autostrăzii şi opt pasaje peste autostradă, două noduri rutiere provizorii la Deva şi Orăştie şi un nod rutier la est de Simeria, precum şi un spaţiu de servicii. Conform planurilor de construcţie, autostrada va fi una clasică, având în profil transversal, patru benzi de circulaţie de câte 3,75 metri  lăţime fiecare, două benzi de staţionare de urgenţă, de câte 2,5 metri lăţime fiecare şi o zonă mediană de trei metri lăţime. Valoarea lucrărilor se ridică la suma de 177,92 milioane de euro, fără TVA. Din aceştia, 108,51 milioane euro reprezintă finanţarea din fonduri europene pe Programul ISPA, restul de 69,41 milioane de euro fiind asiguraţi de Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor.

4 comentarii la „Încă puţin, până vom circula pe autostradă

  • aceasta autostrada va fi o mana cereasca pentru Orastie,Simeria si Deva pentru ca va scoate tot traficul greu de prin centrul acestor orase! si cei care circula pe acolo stiu cat de aglomerat este in deva la semafoarele de pe DN sau in Orastie. Sper sa se gate la timp!

  • autostrada de 32 KM ???!!!
    cred ca astia glumesc …
    aia nu ee autostrada, eun drum de doi lei.

  • @ gigi
    in caz ca nu ai observat… De menţionat că tronsonul Deva-Orăştie face parte din coridorul pan-european IV (Constanţa-Bucureşti-Nădlac)
    fuck off…data viitoare citeste tot apoi apuca-te de comentarii 😐

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura