Editorial

În sfârşit, şi lucruri bune despre români

Iniţial, tema editorialului de astăzi era alta, referitoare la frământările din PSD şi la posibilitatea ca Mircea Geoană să fie debarcat de la conducerea acestui partid. Dar, două informaţii venite pe canalele mass-media m-au făcut să renunţ la acest subiect şi să scriu despre doi dintre concetăţenii noştri care au primit recunoaştere şi laude  la scară internaţională, făcându-mă să mă simt bine ca român. Cei doi compatrioţi sunt Rada Mihalcea, o clujeancă de 35 de ani, rezident în SUA, unde, se înţelege, şi munceşte şi Dacian Cioloş, desemnat de ţara noastră pentru funcţia de comisar pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală în viitoarea Comisie Europeană.
Voi începe cu Rada Mihalcea, nu doar pentru că este femeie, ci pentru că este, cu siguranţă, o necunoscută pentru cei mai mulţi dintre cititorii noştri. Joi seară, la Casa Albă, preşedintele Barack Obama a primit în salonul de ceremonii 100 de tineri cercetători „americani“ de top, consideraţi cei de care depinde pe viitor supremaţia tehnologică şi economică a Americii, cărora le-a acordat premiul „Presidential Early Career Awards for Scientists and Engineers“, cea mai înaltă distincţie pe care un cercetător sau inginer o poate primi din partea preşedintelui SUA. Între cei 100 s-a aflat şi românca Rada Mihalcea. 
Pe scurt, cine este această tânără care face cinste ţării şi poporului din care se trage. Rada Mihalcea a absolvit în 1997 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, iar un an mai târziu a plecat la doctorat în SUA. După ce a obţinut titlul ştiinţific de doctor în automatizări şi calculatoare, a devenit profesor asociat şi cercetător la University of North Texas. Mai precizez doar că automatista clujeancă este coautor al „textrank“, brevet ale cărui rezultate au fost incluse în algoritmul de căutare „Google Book Search“ şi că acest premiu vine după o suită de alte premii pe care ea le-a obţinut în decursul timpului. Ca urmare, Rada Mihalcea a fost inclusă în ediţia 2008-2009 a anuarului: „Who’s Who of American Women“, care reuneşte cele mai importante figuri feminine din politică, ştiinţă, administraţie, artă şi cultură.
Cel de-al doilea compatriot care m-a făcut să mă simt bine în pielea mea de român este Dacian Cioloş. Cum este un personaj cunoscut de pe vremea când a deţinut portofoliul de ministru al Agriculturii în Cabinetul Tăriceanu, dar mai ales din ultima perioadă, în care a fost destul de mult mediatizat, nu voi face referiri legate de biografia sa. Voi spune doar că acest candidat al României pentru importantul post de comisar european pentru agricultură a avut o prestaţie remarcabilă în faţa membrilor Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului European, primind în unanimitate  avizul favorabil, de la grupurile politice din PE. De fapt, prestaţia lui Dacian Cioloş, aplaudată de toţi eurodeputaţii din comisie la finalul audierilor, a fost apreciată şi de numeroase publicaţii europene.
Sper că cititorii vor înţelege de ce m-am oprit astăzi asupra acestor doi compatrioţi. În puzderia de ştiri şi comentarii pe care le aflăm şi le publicăm aproape zilnic despre românii care comit furturi, tâlhării, violuri, crime şi alte fărădelegi în lume, realizările Radei Mihalcea şi ale lui Dacian Cioloş le-am simţit ca pe un balsam pe suflet.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura