Politica si administratie

Hunedoara pe mâini bune!

Proiecte importante ale Primăriei municipiului Hunedoara pentru următorii patru ani (IV)

 

În ultimii 8 ani, alături de educaţie, sănătatea şi infrastructura rutieră s-au numărat în topul listei de priorităţi. „Şcoală, stradă, spital” a fost şi ră­mâne nu doar o simplă enumerare, ci un set de cuvinte care s-au concretizat şi se vor concretiza în continuare în investiţii de care beneficiază cât mai mulţi dintre hunedoreni.

Urgenţă extinsă şi modernizată
În ultimii 4 ani am reuşit să mo­der­nizăm şi să dotăm Ambulatoriul integrat al Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara. Un proiect în valoare de 2,3 milioane de euro a făcut posibilă atingerea acestui obiectiv. Tot în ultimii 4 ani, am reuşit să dotăm spitalul cu un al doilea computer-tomograf şi să ofe­rim actului medical de aici o altă dotare extrem de importantă: un RMN de ultimă generaţie. Acum, corpul principal al spitalului se află în proces de eficien­tizare energetică. Este vorba despre un alt proiect pentru care am reuşit să câştigăm finanţare europeană, în va­loare totală de aproximativ 7,5 milioane de euro.
A rămas de modernizat Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului. Avem întocmit un proiect şi în acest scop. Documentaţia Tehnică de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie a fost întoc­mită iar în această perioadă se lucrează la celelalte documente de care e nevoie pentru obţinerea finanţării. În mod cert, în următorii 4 ani, „Urgenţa” spitalului din Hunedoara va fi extinsă şi moder­nizată, iar hunedorenii vor putea fi pri­miţi într-un spaţiu care se va ridica la standardele actuale în domeniu, cu circuite medicale mult îmbunătăţite, do­tat cu toate echipamentele necesare.

Străzi reabilitate
În perioada octombrie 2020 – ia­nuarie 2024, am reabilitat şi modernizat 20 de străzi şi am creat peste 2.400 de locuri de parcare. În cea mai mare parte a fost vorba despre locuri de parcare rezidenţiale. Astfel am ajuns, de la doar 1.800 de astfel de locuri de parcare existente în 2016, la aproape 8.000 în prezent. Infrastructura rutieră a muni­cipiului Hunedoara a fost, este şi va rămâne una dintre principalele preocu­pări. Anul acesta vor fi rea­bilitate – modernizate alte 37 de străzi, iar în anii următori ne-am propus să astfaltăm absolut fiecare stra­dă din oraş şi din statele aparţină­toare.

Reţele de utilităţi extinse
În cadrul altui proiect cu finanţare europeană (de data aceasta, derulat de către societatea Apa Prod – subor­donată Consiliului Judeţean), pe raza municipiului Hunedoara, în următorii 4 ani se vor realiza investiţii în reţeaua de apă şi canalizare în valoare de 11.133.738 euro. Principalele obiective de investiţii ale proiectului sunt cons­trucţia de staţii de pompare pentru dis­tribuţie a apei în Răcăştie şi Zlaşti, în­fiinţarea reţelelor de distribuţie a apei în Groş, Boş şi Răcăştie, extinderea reţe­lelor extistente pe strada Lătureni şi “pa­ralela” Valea Seacă şi în Zlaşti, rea­bilitarea reţelelor de apă pe raza ora­şului Hunedoara (pe o lungime totală de aproape 35 de km), extinderea şi rea­bilitarea reţelei de canalizare (pe o lun­gime totală de 5 km), construirea şi do­tarea a 5 staţii de pompare a apelor uzate. Acest proiect avut de parcurs etape birocratice anevoioase, dar, acum s-a ajuns la faza licitaţiei pentru de­sem­narea executanţilor lucrărilor, aşa că putem spune că avem o certitudine: în toamna acestui an vor începe lucrările.
Menţiune importantă: în toate ca­zurile amintite anterior ESTE VORBA DESPRE PROIECTE CERTE, nu doar despre simple idei!

 

Comandat de PSD – filiala Hunedoara.
Executat de SC Media Hunedoreană SRL.
Cod identificare atribuit de AEP: 21240002

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura