EvenimentFlash

Hoţul din supermarket

Livia Botici

Un bărbat din Braşov, venit în Deva pentru a strânge ceva bani din tâlhării, a fost surprins de camerele de supraveghere ale unui centru comercial, chiar în momentul în care îi fura plasa unei femei de 76 de ani.

Prins în 30 de minute

O secundă de neatenţie. Doar de atât a fost nevoie, pentru ca un hoţ profesionist să-i fure plasa, din coşul de cumpărături, unei femei din Deva. Profitând de vârsta înaintată de victimei sale şi de faptul că aceasta era atentă la raftul cu fructe, Jean Ş., de 59 de ani, din judeţul Braşov, a înşfăcat bocceluţa bătrânei, în care aceasta avea câteva bunuri personale şi portmoneul cu 250 de lei, iar apoi, tiptil, a ieşit din magazin, făcându-se nevăzut. După câteva minute, femeia şi-a dat seama că a fost prădată şi a anunţat poliţia. Potrivit oamenilor legii, hoţul a fost identificat la scurt timp după incident, pe o stradă lăturalnică, la mică distanţă de locul în care se afla magazinul.

Recidivist şi liber

Femeia de la care hoţul a furat plasa şi-a recuperat bunurile în totalitate. Conform celor declarate de oamenii legii, Jean Ş. se afla în evidenţele lor de foarte mult timp, în trecut, acesta fiind condamnat de mai multe ori pentru furt calificat. De data aceasta, el este cercetat în stare de libertate, dar riscă să-şi petreacă bătrâneţea la închisoare, pentru că probă în dosar vor sta şi imaginile de pe camerele de supraveghere ale magazinului, care au surprins întreaga sa operaţiune.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura