Bătută şi violată de propriul tată

14 mai 2010 | Adauga un comentariu | Publicat in: Eveniment, Flash

O fată de doar 14 ani, din Vulcan, a căzut victimă chiar tatălui său, a cărui minte, îmbibată de aburii alcoolului, nu a mai funcţionat atunci când a abuzat sexual de fiica sa. Cornel Moldovan, părintele violator, a fost arestat de poliţişti, iar adolescenta are parte acum de consiliere psihologică.

A abandonat-o pe câmp

Totul s-a petrecut alaltăieri, ziua în amiaza mare, în localitatea Vulcan. Potrivit declaraţiilor fetei, aceasta se îndrepta spre casă, atunci când s-a întâlnit cu tatăl ei, într-o zonă împădurită din Colonia Sohodol. În momentul în care şi-a văzut fiica, Cornel Moldovan, beat bine, a tăbărât pe ea cu pumnii şi cu picioarele, oprindu-se din bătaie doar atunci când copila s-a prăbuşit la pământ. Dar, dacă abuzul tatălui asupra fiicei sale minore ar fi fost doar acesta, ar fi fost mult mai bine pentru copilă. Din nefericire însă, părintele nu s-a mulţumit să-şi vadă fiica prăbuşită la pământ, ci a şi abuzat-o sexual, profitând de faptul că nu a putut să se apere. După ce şi-a potolit poftele carnale, tatăl violator şi-a continuat drumul spre casă, abandonându-şi fiica în locul incestului.

Mama fetei l-a reclamat

După aproximativ o jumătate de oră, timp în care a reuşit parţial să-şi revină din bătaie şi din şocul avut, copila s-a îndreptat spre casă şi i-a povestit mamei ce s-a întâmplat, femeia anunţând imediat poliţia. Potrivit oamenilor legii, fata a fost dusă de urgenţă la spitalul din Vulcan, iar medicii din secţia de obstetrică-ginecologie au confirmat faptul că a fost abuzată sexual, existând semne concludende ale agresiunii. Cornel Moldovan, tată a patru copii minori, a fost încarcerat în arestul Poliţiei municipiului Deva, acolo unde va rămâne pentru următoarele 29 de zile, potrivit deciziei magistraţilor de la Tribunalul Hunedoara. „La finalul procesului, în funcţie de soluţia dată de judecători, tatăl va fi, cel mai probabil, decăzut din drepturile părinteşti. În acest moment copila este în atenţia noastră şi primeşte consiliere psihologică, pentru a putea trece peste această dramă. Vom face o anchetă socială în acest caz”, a declarat pentru Mesagerul Hunedorean, Geanina Ianc, director adjunct al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Hunedoara. Cornel Moldovan este cercetat pentru viol şi incest, iar pentru faptele de care este acuzat riscă o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare. (L. Botici)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Dosarul „Comorile dacice” a fost amânat

În controversatul dosar al „Comorilor dacice”, ajuns la Curtea de Apel Alba-Iulia, ieri, procesul a fost amânat pentru data de...

Bulina neagră

Vladimir Luncan, şeful Ocolului Silvic Simeria

Bulina albă

Petru Mărginean, preşedintele Salvital Hunedoara

Închide