Gura lumii

Gura lumii, 29.09.2015

gura-lumiiVorbesc cârcotaşii că un edil de pe la noi s-a apucat de făcut reclamaţii pe la procurorii anticorupţie. Cică, spun zvonerii pe la colţuri, omul nostru s-a supărat pe toţi prietenii cu afaceri şi s-a apucat de scris pe la anchetatori, diverse lucruri numai de el ştiute. Primarul de care vorbim a ajuns să-şi dea în gât chiar neamurile, nu numai prietenii, lucru care a băgat dihonia între el şi cei reclamaţi. Povestesc gurile rele că edilul a luat-o rău pe arătură, nu se ştie din ce motiv, doar se bănuieşte că lucrurile stau aşa din cauza unui consilier personal pe care el şi l-a tras recent. Acum aşteptăm să vedem reacţia celor reclamaţi, pentru că se anunţă dezvăluiri de răsunet, iar din această situaţie se pare că tocmai primarul cu pricina va ieşi şifonat rău. Cel puţin aşa susţin cârcotaşii.

După ce a trecut de la un partid la altul, pentru a obţine posturi la stat, un politician mai de mâna a doua a reuşit din nou să-i păcălească pe lideri de la noi în judeţ, care i-au pus un post la dispoziţie. Că pregătirea lui nu are nici în clin nici în mânecă cu funcţia, este altă poveste. Cert este că acum, după ce s-a văzut suit pe postul cu pricina, omul nostru s-a grăbit să le facă un cadou colegilor din organizaţia de partid. Şi, ca să nu se lase mai prejos, el l-a adus plocon pe un politician super cunoscut, pentru a candida pentru un post de primar. La municipiu, nu oriunde, iar oamenii au rămas cu gura căscată că respectivul a putut să facă una ca asta. Şi, uite aşa, a fost împăcată şi capra şi varza şi toată lumea e mulţumită. Unii că s-au achitat de datorie, alţii că au unde să candideze.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura