Grupul PPE: educaţia trebuie racordată la necesităţile economiei reale

Iuliu WINKLER voting during the plenary session in Brussels - Week 08  2016

În documentul de poziţie intitulat „O Europă socială şi modernă”, adoptat, în această primăvară, la Bratislava, Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European susţine necesitatea unei mai bune coordonări între programele de învăţământ şi formare şi cerinţele de pe pieţele forţei de muncă aflate într-o continuă schimbare, a declarat deputatul european Iuliu Winkler (foto).
Potrivit lui Winkler, Grupul PPE, din care fac parte şi deputaţii europeni ai UDMR, solicită Comisiei Europene şi statelor membre să încurajeze formarea şi educaţia în domeniile tehnice şi cele care ţin de tehnologia informaţiei şi comunicaţii pentru a echipa forţa de muncă actuală şi viitoare cu competenţe digitale relevante.
„În acelaşi document, Grupul PPE se pronunţă pentru încurajarea educaţiei duale, adică a programelor de învăţământ şi instruire realizate în parteneriat cu agenţi economici, precum şi pentru combinarea educaţiei cu oportunităţi de stagiu. De asemenea, Grupul PPE consideră că metodele educaţionale actuale trebuie să fie completate de cursuri practice, cum ar fi cursuri de programare predate în şcoli, precum şi cursuri tehnologice de bază necesare în şcoli şi universităţi. Practic, noi considerăm că trebuie să dezvoltăm, să reţinem şi să atragem o forţă de muncă productivă, talentată şi înalt calificată în statele membre ale UE”, a precizat deputatul european.
07 logogroup_RO_white-fontDe asemenea, Grupul PPE, a mai spus Winkler, solicită luarea de măsuri pentru a permite o mai bună recunoaştere a calificărilor şi a diplomelor în întreaga Europă.
Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cu 215 membri din 27 de state membre.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare