Gura lumii

Gura lumii, 22.08.2016

gura-lumiiSute de mii de lei încasate de nişte băieţi care s-au proptit în fotolii de şefi, ajutaţi şi de câteva partide politice. Se întâmplă la un mastodont industrial din judeţ, companie aflată pe margine prăpastiei, iar cârcotaşii spun că totul este trecut negru pe alb într-un raport întocmit de la centru. Cel puţin aşa susţin cârcotaşii de prin zonă. Astfel, spun gurile rele că mai mulţi şefi care s-au aciuat câte o bucată de vreme pe la companie, în loc să se preocupe de bunul ei mers, au avut o singură grijă, aceea de a-şi umple buzunarele. Nu doar pe ale lor, ci şi pe ale mahărilor care i-au susţinut. Raportul va ajunge şi pe la cei care se preocupă de stârpirea corupţiei şi, spun aceiaşi cârcotaşi, până la căderea primului fulg de nea, se va lăsa cu arestări în masă. Gurile rele povestesc pe la colţuri că multe capete vor cădea atunci.

Nu s-a strofocat prea tare cu munca pe perioada cât a fost secund al unei micuţe localităţi, de ce s-ar omorî când este şef? Cam după acest principiu se ghidează un edil din regiunea cu lămpaşe, despre care oamenii au zis că este potrivit să-i conducă în următorii patru ani şi au fost convinşi că va dormi în biroul de primar pentru ei. S-au cam înşelat, deşi încă n-a apucat  cerneala să se usuce pe adeverinţa de edil. Gurile rele spun că omul este mai tot timpul, la fel cum era şi pe vremea când ocupa a doua funcţie de conducere a localităţii, pe coclauri, la afacerile sale. Ba chiar îşi mai ia cu el şi ceva argaţi plătiţi de instituţia în fruntea căreia se află. Norocul său este că mâna sa dreaptă, cel care i-a şi adus mandatul, se ocupă de treburile gospodăreşti şi conduce localitatea din umbră, astfel că edilului nu i se simte lipsa. Bârfitorii spun că adjunctul său are chiar şi oficial, pe hârtia de îndatoriri, atribuţii care ar fi revenit şefului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura