Sport

CNS Cetate Deva, învinsă în premieră în amicale

2. CNS Cetate Deva 21 august - pagina 11Ovidiu Mănăstire

Echipa din reşedinţa judeţului a pierdut primul amical al acestei veri, fiind învinsă, scor 3-5, în deplasare, de Metalurgistul Cugir. Alb-albaştrii au fost conduşi la un moment dat cu 4-0, dar au reuşit să reducă din diferenţă, marcând de trei ori consecutiv.

KO în prima repriză
Fără eşec în amicalele din această vară, CNS Cetate Deva a făcut o  primă repriză slabă la Cugir, iar gazdele conduceau la finalul primelor 45 de minute cu 3-0. În debutul părţii secunde, Metalurgistul a mai punctat o dată, ducând scorul la 4-0. La acest rezultat, CNS Cetate a avut o răbufnire de orgoliu şi a înscris de trei ori consecutiv, printr-o „dublă” a lui Bloj şi un penalti transformat de R. Cristian. Scorul final, 5-3 pentru Metalurgistul Cugir, a fost stabilit în finalul partidei. Devenii au început acest duel cu Raţ – Vîrtan, Dosan, Ionică, Doboş – Vajda, Vaştag – Şaucă, Sahru, Bloj – Tecsi. După pauză au mai intrat Apostol – Jude, Demian, Suciu, Lupu, Chelariu, Blaga şi R. Cristian. „A fost un meci slab în care nu am fost mulţumit de joc şi de atitudine, poate doar puţin în partea secundă. E clar că mai avem nevoie de întăriri şi la capitolul seniori cât şi la juniori”, a spus antrenorul Ciprian Pepenar

Calificaţi fără joc în turul III al Cupei României
CNS Cetate Deva şi-a programat în această săptămână un nou test amical, contra nou-promovatei FC Hermanstadt Sibiu, meciul urmând să aibă loc sâmbătă în deplasare. Noul sezon competiţional al Ligii a III-a va începe în data de 3 septembrie dar seriile încă nu sunt stabilite. În schimb, devenii au aflat că s-au calificat în turul III al Cupei României, după ce programarea turului II le-a scos în cale pe FC Hunedoara, echipă exclusă din competiţii. Astfel, alb-albaştrii vor debuta în competiţia KO în 14 septembrie şi vor trebui să treacă doar de două tururi pentru a întâlni o echipă de Liga I.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura