Sport

Autobergamo Deva, locul 3 la „Cupa Timişoara”

1. Autobergamo 21 august - pagina 11Ovidiu Mănăstire

Gruparea antrenată de Florin Ignat s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului în turneul organizat de rivala Informatica Timişoara. Alb-vişiniii, lipsiţi de internaţionalii moldoveni Sergiu Tacot şi Cristian Obadă, au pierdut în faţa campioanei Serbiei în semifinale, adjudecându-şi duelul din finala mică, cu vicecampioana Macedoniei.

Învinşi de sârbi
În prima semifinală a turneului de pe Bega, Autobergamo a întâlnit echipa Deus Sremska Mitrovica, campioana en-titre a Serbiei. La pauză, devenii conduceau cu 1-0, prin reuşita noului căpitan, Cristi Matei. În partea secundă, sârbii au întors rezultatul dar acelaşi Cristi Matei a mai egalat o dată. Trupa din ţara vecină a preluat din nou conducerea şi, în final, după ce alb-vişiniii au scos portarul, au mai înscris o dată, stabilind scorul final, 4-2. „Am jucat în şase jucători, pe lângă Tacot, accidentat, lipsind şi Obadă, care are o întindere la ligamente. Nici Nuno Coco nu a făcut un meci grozav vineri, s-a văzut că nu era obişnuit cu noii săi coechipieri. Dar una peste alta, echipa s-a mişcat bine, nu era foarte important rezultatul”, a spus preşedintele lui Autobergamo, Dorin Popa.

Nuno Coco a făcut spectacol în finala mică
În finala mică a competiţiei, jucată sâmbătă, trupa deveană a întâlnit echipa KMF Zelezarec Skopje, vicecampioana Macedoniei. Alb-vişiniii au început excelent şi au condus cu 2-0, prin reuşitele lui Pânzaru şi Nuno Coco, dar scorul pauzei a fost 2-1, macedonenii reducând din diferenţă înaintea pauzei. Paulo Ferreira a făcut  3-1 în minutul 23, dar adversarii au redus din nou din diferenţă, în minutul 38, după ce renunţaseră la portar. Nuno Coco a stabilit scorul final, 4-2, cu trei secunde înaintea expirării timpului regulamentar, după o intercepţie la mijlocul terenului. De altfel, portughezul a fost remarcatul partidei pentru locul 3, încântând asistenţa printr-un joc extrem de spectaculos. „Sunt foarte mulţumit, ţinând cont că am avut trei săptămâni de pregătire fizică, ne-au lipsit şi trei jucători importanţi. Au fost doi adversari foarte buni, suntem bucuroşi că am luat parte la această competiţie, mulţumim Timişoarei că ne-a invitat. Noi ne propunem campionatul şi cupa. Primul obiectiv e Supercupa de peste 10 zile. Mai greu start nu se putea. Va fi foarte echilibrat, pentru că toate echipele s-au întărit. Sunt multe echipe care pot realiza surprize. Deocamdată văd doar două grupări în lupta pentru titlu, o să vedem în iarnă dacă o să fie contracandidaţi”, a spus la finalul meciului antrenorul jucător al celor de la Autobergamo Deva, Florin Ignat. Competiţia a fost câştigată de gazdele de la Informatica Timişoara, care s-au impus în finala mare, scor 6-3, în faţa campioanei Serbiei, Deus Sremska Mitrovica.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura