Sport

Gimnastică. Un component al lotului naţional masculin se retrage

Gimnastul Rafael Szabo (foto) (originar din Călan), unul dintre cei mai promiţători gimnaşti români, a decis să se retragă din lotul naţional de seniori la numai 19 ani. El va continua totuşi să evolueze în competiţii pentru CSM Lugoj, însă doreşte să se axeze pe o carieră în antrenorat.

Motivul retragerii îl reprezintă sumele derizorii pe care le încasează chiar şi cei mai valoroşi gimnaşti ai ţării, incomparabile cu cele ale fotbaliştilor. „Dacă am fi fost şi noi trataţi măcar pe jumătate cum sunt trataţi fotbaliştii, altfel ar fi stat lucrurile în acest sport. Noi muncim ca sclavii, de 10 ori mai mult, dacă e să facem o comparaţie cu ei, ne rupem oasele în sala de gimnastică şi suntem foarte prost plătiţi. Am întâlnit un colectiv excelent de antrenori, colegi minunaţi, de la care am avut multe de învăţat, în frunte cu Marian Drăgulescu sau Andrei Muntean, dar, când vine vorba de banii pe care-i primim, aceştia erau foarte puţini. Eu câştigam 2.000 de lei pe lună. Este adevărat că aveam cazarea şi mesele asigurate, dar cum poţi trăi cu aceşti bani în Bucureşti? Aşa că am preferat să renunţ. Mă voi înscrie la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Timişoara. Îmi doresc să devin antrenor de gimnastică”, a spus Rafael Szabo.
Rafael Szabo a făcut parte din echipa cu care CSM Lugoj a cucerit, anul trecut, titlul naţional, alături de Odin Kalvo, Pietro Gianchino şi Stian Skjerahaug.
Adrian Meleancă, în prezent coordonatorul lotului naţional de juniori, speră să îl convingă pe gimnastul pe care l-a format să revină asupra deciziei. „Este un sportiv foarte talentat şi este păcat să se retragă la doar 19 ani, vârstă când rezultatele importante încep să apară. Sper să se răzgândească şi să revină cât mai repede alături de colegii de la lotul naţional, unde este în continuare dorit”, a declarat Meleancă.
Rafael Szabo a practicat gimnastica încă de la vârsta de cinci ani, iar în ultimii şase ani a fost în mod constant component al loturilor naţionale. În echipa de seniori a României a făcut pasul în 2018.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura