Geoană, un personaj politic terminat

Aşa cum am prevăzut cu 10 zile în urmă – nici nu era greu de anticipat! – după ce comisia de integritate a PSD a recomandat excluderea sa din partid, drumul lui Mircea Geoană în rândul formaţiunii social-democrate s-a încheiat. Oficial, s-a încheiat marţi, după votul aproape unanim din Comitetul Executiv Naţional al PSD, care a parafat excluderea sa din partid.
Nu mai amintesc aici reacţiile fostului preşedinte al social-democraţilor după ce a fost ejectat din partid, ele au fost făcute publice, comentate şi răscomentate în ultimele două zile. O singură zicere a lui Geoană voi releva, totuşi, pentru că ea îl caracterizează cel mai bine pe acest personaj politic, căruia fostul preşedinte Iliescu i-a lipit pe frunte eticheta „prostănac”. Deci, după ce s-a văzut eliminat din rândul social-democraţilor, acesta le-a spus foştilor săi colegi de partid, care tocmai îl executaseră: „Adio, tovarăşi, pe curând, prieteni!” Ce voia să spună Geoană cu această declaraţie? Că în scurt timp, se va întoarce în partidul care i-a dat un şut în spate, sprijinit de susţinătorii săi, cu ajutorul cărora îi va zburătăci pe Ponta & compania şi va prelua, din nou, conducerea PSD? Că va înfiinţa un nou partid, în care vor da buluc să intre trei sferturi dintre actualii pesedişti? Doar el ştie ce a vrut să spună.
Este clar că fostul lider social-democrat încă nu realizează în ce situaţie se află ca om politic. Sau, dacă realizează, îşi face singur – vorba aceea, curaj găină, că te tai! – iluzii. „Vreau să vă asigur – declara Geoană, imediat după ce CexN al PSD a votat excluderea sa din partid – că viaţa mea politică va continua. Cu o parte din aceşti colegi ai mei am să mă reîntâlnesc într-o formă sau alta, în politică. Cu alţii, nu mă voi mai întâlni niciodată, pentru că nu merită să mai fie în politică“.
Dacă Mircea Geoană mai crede cumva că, începând de ieri, după ce a fost scos şi din fotoliul de preşedinte al Senatului, va mai reprezenta ceva pe scena politică românească, se îmbată cu apă chioară. Este drept că speranţa moare ultima, dar în cazul „prostănacului”, mai există o singură speranţă: nici o şansă!