Comunitate

Geoagiu a sărbătorit Ziua Recoltei

04 targ GeoagiuMagdalena Şerban

Ieri, oraşul Geoagiu a marcat prima ediţie a unui eveniment pe care administraţia locală doreşte să-l transforme într-unul de tradiţie: Ziua Recoltei. În incinta târgului de animale din localitate, negoţul a fost în floare, cei prezenţi putându-se bucura de tot soiul de produse. Folclorul a venit în completarea programului, interpreţi hunedoreni ai cântecului popular punând în scena amenajată în aer liber un spectacol numai bun pentru sărbătoarea creştină Sfânta Parascheva, care a fost ieri.
Legume şi fructe, păsări, iepuri şi diverse animale de companie, şi multe altele au stârnit interesul celor prezenţi la manifestarea organizată de Primăria şi Consiliul Local al oraşului Geoagiu. Având parte de o ofertă vastă, nimeni nu a plecat acasă cu mâna goală, negociindu-şi cum a putut mai bine produsul dorit. Fiecare producător a fost recompensat de administraţia locală cu câte o diplomă de participare. De partea artistică s-au ocupat Ansamblul de cântece şi dansuri „Iulius Borza” al Casei de Cultură Geoagiu, condus de  Eugen Vlad, şi invitaţii speciali Ducu Cărăneanţ şi orchestra condusă de Neluţu Vlad.
„Prin astfel de evenimente urmărim să le scurtăm cumpărătorilor drumul pe care trebuie să-l facă la Orăştie, pentru a-şi achiziţiona câte ceva. De asemenea, vizăm să le oferim piaţă de desfacere vânzătorilor autohtoni, Geoagiu fiind o localitate cu tradiţie agricolă. Producătorii prezenţi azi (n.r ieri), circa 200, provin cu precădere din oraşul nostru sau din satele din zona noastră, dar s-a putut înscrie oricine şi de oriunde, nu am limitat prezenţa. Din păcate, doar târgul de animale, pe care îl organizăm de şase ori pe an, ce ne mai ajută cu posibilitatea ca oamenii să-şi vândă una-alta. Singurul inconvenient este că oferta nu este una prea bogată, de asta am venit în completare cu Ziua Recoltei”, a declarat Ioan Vălean, edilul şef al oraşului Geoagiu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura