Comunitate

A fost mare târg la Pui

04 Pui targMagdalena Şerban

Târgul de la Pui, vechi de când îl ţin minte strămoşii, a adunat şi ieri mii de oameni. De-a lungul drumului principal, tarabele pline ochi îmbinau trecătorii cu produse care mai de care. În ciuda vremii friguroase, s-au adunat comercianţi de prin toate colţurile judeţului şi nu numai, iar oamenii au putut admira, dar şi achiziţiona, orice le-a poftit inima. Câţiva politicieni au luat şi ei pulsul locului, pierzându-şi urma în mulţime, ca simpli cumpărători.
„Este un târg cu mare răsunet, de-a lungul anilor. Se ţine în 14 octombrie, astfel încât recolta toamnei să fie valorificată din plin. Ne bucură faptul că-l putem duce mai departe. În numele Primăriei şi al Consiliului Local, doresc să le mulţumesc pentru participare celor care şi-au petrecut sărbătoarea Sfintei Parascheva la noi în comună, dar şi negustorilor care şi-au prezentat produsele”, a spus Victor Stoica, primarul comunei Pui. În ce priveşte marfa, a fost cât se poate de diversă. La mare căutare au fost lingurile de lemn, oalele de lut, pita pe vatră şi alte produse coapte ca la mama acasă. Covoarele, piesele cioplite de mobilier, hainele noi şi la mâna a doua, animalele, podoabele pentru domniţe, butoaiele şi produsele de artizanat au fost doar o parte dintre cele mai atractive oferte ale ediţiei. Un lucru e sigur: nimeni nu s-a întors acasă supărat, că nu ar fi avut ce să-şi cumpere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura