www.mesagerulhunedorean.ro

Triplu eveniment la Sarmizegetusa

04 vetutaMagdalena Şerban

Proiectul de alimentare cu apă a trei sate din comuna Sarmizegetusa a ajuns la final. Ieri, în prezenţa reprezentanţilor administraţiei locale, a deputatului Bogdan Ţîmpău, a vicepreşedintelui CJ Hunedoara, Vetuţa Stănescu, precum şi a mai multor invitaţi, s-a inaugurat noua investiţie. Totodată, s-a tăiat panglica la terenul de sport amenajat în satul centru, iar programul a continuat cu cea de-a opta ediţie a manifestării „Ziua Recoltei”, acţiune în cadrul căreia comercianţii autohtoni au venit în întâmpinarea hunedorenilor cu o ofertă vastă.

Alimentare cu apă a trei sate
„Lucrările au fost efectuate printr-un program accesat pe Ordonanţa nr. 28 şi care a avut ca scop introducerea reţelei de apă în satele Sarmizegetusa, Breazova şi Hobiţa şi construirea unei staţii de tratare. Valoarea totală a acestora s-a ridicat la 4,2 milioane de lei, din care 1,3 milioane de lei i-am asigurat de la bugetul local, restul fiind bani de la Guvern. Am demarat investiţia cu forţe proprii în 2012, apoi, pe parcurs, am reuşit să primim finanţarea guvernamentală. În proiectul tehnic am luat în calcul inclusiv extinderea reţelei, dacă pe viitor vor fi cereri mai multe decât cele preconizate iniţial. De noua reţea vor beneficia căminele culturale, şcolile, precum şi gospodăriile din cele trei localităţi amintite. Apa e trasă până la poartă, fiecare putând să şi-o ducă unde doreşte: în curte, în casă, în anexe etc., dar pe cheltuiala proprie”, a spus Mihai Cornel Todoni, primarul din Sarmizegetusa, care a ţinut să mulţumească întregului aparat administrativ local şi judeţean pentru susţinerea proiectelor de modernizare. De asemenea, primarul a mai precizat că alimentarea cu apă în sistem centralizat se face prin captare de la Râuşorul Hobiţei, urmând ca probele transmise pentru a i se atesta potabilitatea să primească undă verde. Cât priveşte celelalte două sate, Păucineşti şi Zeicani, apa va ajunge şi aici, însă prin master planul judeţului, un proiect european demarat de Apa Prod.

Teren de sport multifuncţional
O altă investiţie inaugurată ieri a fost terenul de sport aflat în incinta şcolii din Sarmizegetusa, care de acum încolo oferă elevilor condiţii optime pentru desfăşurarea orelor de sport sau chiar pentru petrecerea timpului liber. Acesta beneficiază de covor sintetic şi dintr-unul demodat, de pământ, a fost transformat într-unul multifuncţional. Amenajarea s-a realizat cu bani de la bugetul local, iar comunitatea are liber la mişcare, toţi cei care vor să joace un meci de fotbal, de exemplu, putând-o face gratuit.

One thought on “Triplu eveniment la Sarmizegetusa

  • 14 octombrie 2015 la 21:36
    Permalink

    Alta „epoca”, aceleasi personaje….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.