Fotbal Liga a III-a. Antrenorul Toni Sedecaru este mulţumit

20 octombrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Echipa de fotbal CSM Jiul Petroşani a obţinut o remiză, sâmbătă pe teren propriu, 2-2, în jocul de acasă cu Viitorul Dăeşti. Deşi incertă la un moment dat, întâlnirea s-a desfăşurat totuşi, oaspeţii prezentând do­cumentele din care a reieşit că toţi ju­că­torii sunt negativi la testul de coronavirus.
Putem spune că meciul a fost plin de suspans. Deşi au condus de două ori pe ta­bela de scor, gazdele au fost egalate de fiecare dată şi Viitorul Dăeşti, prin pres­taţia de sâmbătă, dovedeşte că e o for­maţie puternică şi la jocurile din deplasare.
Iată de a declarat la finalul partidei, antrenorul Toni Sedecaru (foto), cel care a reuşit să stabilizeze situaţia la formaţia din Valea Jiului: S-a repetat exact, dar exact, acelaşi lucru ca şi la Costeşti în etapa pre­cedentă. Am condus, am fost egalaţi, am jucat ultimele 25 de minute cu om în mi­nus, s-a terminat 2 – 2. De data aceasta, Bădărău a fost eliminat pentru două car­tonaşe galbene. Ne-au lipsit cinci jucători pentru această partidă, Arcuşi, Bocu şi Mareş răciţi (nu covid, doar răceală), Cuibari suspendat şi Stoicoiu, accidentat. Pe ultimul l-am introdus pe final chiar şi aşa, nerestabilit complet. În general sunt mulţumit de modul cum au jucat băieţii, Dăeştiul este o echipă bună chiar fără câţiva titulari, dar personal îmi doresc mai mult. S-a văzut şi acum lipsa noastră de experienţă, avem puţini jucători care au mai evoluat în liga a doua sau a treia. Avem o problemă mentală, nu fizică, pentru că din postura de nou promovată am con­siderat din start toate meciurile ca fiind grele. Nu suntem obişnuiţi să conducem – dacă suntem conduşi nu e o problemă, re­venim. Atunci când suntem în avantaj in­tervine instinctul de conservare – pe care noi, antrenorii, nu am reuşit să îl eliminăm – şi ne retragem în apărare. Atunci prind încredere adversarii, iar dacă ne mai dau şi gol lucrurile se complică. Adunăm câte un punct, câte un punct, dar nu ne ajută şi rezultatele altora. La începutul campio­na­tului ne făceam calcule că vom fi câteva echipe la subsol, inclusiv Jiul, să luptăm pentru rămânerea în Liga a III-a. Noi am făcut ceva puncte şi credeam că ceilalţi implicaţi la retrogradare vor rămâne acolo. Iată însă că, de exemplu, Costeşti a bătut la Cisnădie, o surpriză. Ne aşteaptă etapa vii­toare un meci greu la Şelimbăr cu Vii­torul, liderul seriei. Am înţeles că ei au avut ceva cazuri de covid, şi-au amânat jocul din etapa de azi cu Hermannstadt II, o să vedem ce va fi, a spus antrenorul principal al Jiului.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Laurenţiu Reghecampf a demisionat de la echipa din Emirate

Antrenorul român Laurenţiu Reghecampf (foto) a de­mi­sio­nat de la cârma echipei de fotbal Al Wasl, din Emiratele Arabe Unite, a...

Ministrul vrea continuarea jocurilor în sălile de sport

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe (foto), a avut luni o întâlnire de lucru cu reprezentanţii federaţiilor naţionale sportive -...

FUTSAL. West Deva la primul turneu de sală din Liga a II-a

Primul turneu al Ligii a II-a de fotbal în sală se va disputa la Timişoara, de vineri până duminică, cu...

Închide