Fostul ministru de Interne George Homoştean a decedat

21 decembrie 2016 | 2 Comentarii | Publicat in: Comunitate

Natalia Bumbac

Cel mai longeviv ministru de Interne al României, hunedoreanul George Homoştean (foto), ne-a părăsit în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 93 de ani. Fostul ministru a decedat  într-un spital din Alba Iulia, unde a stat internat mai multe luni de zile. Potrivit lui Nicolae Lozneanu, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război (ANVR) filiala Hunedoara, trupul neînsufleţit al fostului ministru a fost depus, ieri, la o capelă din Alba-Iulia. Acesta ne-a mai transmis că rudele defunctului nu au anunţat unde va fi înhumat George Homoştean.
Născut la Deva, în 19 iunie 1923, George Homoştean a avut o carieră politică şi diplomatică remarcabilă. În 1968 s-a mutat în judeţul Alba, unde, timp de 10 ani, a fost prim-secretar PCR al judeţului şi unul dintre cei care şi-au pus amprenta asupra dezvoltării urbanistice a municipiului Alba-Iulia. De aceea, el a rămas un personaj foarte iubit şi respectat în judeţul Alba, ca de altfel şi în judeţul Hunedoara, de către cei care l-au cunoscut.
Homoştean a fost veteran de război, fiind rănit în 1945, în Munţii Tatra şi preşedintele ANVR, filiala Hunedoara. În perioada 1978 – 1987, a fost ministru de Interne (Guvernele Ilie Verdeţ şi Constantin Dăscălescu), iar între 1988 şi 1989 a fost ambasadorul României în fosta Cehoslovacie, de unde a fost rechemat în decembrie 1989.
Cu elemente bune şi rele în biografia sa, George Homoştean a fost o personalitate importantă a epocii trecute. De activitatea sa sunt legate două dosare grele, precum cazul uciderii dizidentului Gheorghe Ursu şi operaţiunea „Autobuzul”. În urmă cu mai puţin de un an, fostul ministru a fost pus sub urmărire penală în dosarul dizidentului Ursu, cu avizul preşedintelui României, după care a fost trimis în judecată. În dosarul privind operaţiunea „Autobuzul”, George Homoştean a fost condamnat la 14 ani de închisoare, fiind acuzat de coordonarea asasinării protagoniştilor acelei operaţiuni. După mai bine de un an petrecut în închisoare, fostul ministru de Interne a fost eliberat, prin amnistiere.
George Homoştean şi-a petrecut ultimele luni din viaţă la Spitalul Judeţean Alba, iar înainte de a se îmbolnăvi, era prezent zi de zi în viaţa asociaţiei veteranilor din judeţul Hunedoara, pe care a condus-o mai mulţi ani.

Loading...

Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Ilias Dutescu spune:

    Ai trait si asa cam mult si ai beneficiat de clementa neocomunistilor de la putere. Trebuia sa-ti fi putrezit oasele in puscarie, sa mori in chinuri la fel de mari pe cat au fost avantajele obtinute in vremea comunistilor.

  2. Felixilie spune:

    Niciodata disperarea nu poate invinge speranta. Ca sa stii.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Pentru că a ajutat justiţia, a plătit cu propria piele

Natalia Bumbac Un devean de 26 de ani a fost bătut măr zilele trecute de trei indivizi cunoscuţi în lumea...

Metoda „accidentul” n-a mai avut succes

Un bărbat de 68 de ani, din municipiul Hunedoara, a reuşit să evite să cadă în capcana escrocilor prin metoda...

„Adi Bocşeru“, trimis din nou în judecată

Ieri, Tribunalul Hunedoara a dispus începerea judecăţii în dosarul în care cunoscutul braconier de comori dacice, Adrian Stoicoi (foto), zis...

Închide