Sport

Echipa SUA s-a făcut de râs în proba de ștafetă 4x100m

Echipa de ștafetă a SUA a avut un rezultat dezastruos în proba de ștafetă 4×100 de metri la Jocurile Olimpice și nu s-a calificată în finală. Legendarul Carl Lewis a răbufnit ulterior pe Twitter.

Momente de bâlbâială
La 4×100 m s-a produs marea sur­priză a zilei la Tokyo. Echipa Statelor Unite, cu doi finaliști la 100m, a terminat pe locul 6 semifinala și nu a reușit calificarea în finală.
Cei patru atleți. Ronnie Baker, Fred Kerley, Trayvon Bromell și Cravon Gillespie au avut timp de 38:10, ter­mi­nând cursa pe locul 6, depășind-o doar pe Danemarca. Americanii au avut mai multe momente de bâlbâială în timpul cursei, încurcându-se între ei la schim­batul ștafetei și pierzând timp prețios.
SUA nu a mai câștigat ștafeta de 4x100m de la Olimpiada din 2000, la Sydney. Ultima dată când americanii nu s-au calificat în finală a fost în 2008, la Beijing.
Semifinala a fost câștigată de China (37.92), fiind urmată de Canada (37.92) și Italia (37.95).

Carl Lewis i-a criticat dur pe atleți: „O echipă de circari”
De nouă ori medaliat cu aur, Carl Lewis a fost extrem de critic la adresa celor patru atleți americani.
„Echipa Statelor Unite a făcut totul greșit în proba de ștafetă. Sistemul de schimb a fost greșit și au alergat în gol. E clar că nu există o conducere. A fost o rușine incredibilă! Este de neacceptat ca o echipă a Statelor Unite să arate mai rău ca o echipă de juniori”, a scris Lewis pe Twitter.
Ulterior, legendarul atlet a continuat cu atacurile.
„A fost ca un meci de Super Bowl în care fotbaliștii au pierdut 0-99 din cauză că au fost prost pregătiți. E inacceptabil. E dezamăgitor pentru că e viața atleților în joc. De asta sunt așa supărat. Acest rezultat putea fi ușor evitat. Americanii au susținut o echipă de circari. Nu mai suport, e complet inacceptabil! Ștafeta nu e așa de dificilă”, a tunat Carl Lewis într-un dialog telefonic cu USA Today.
Ghana, Germania, Canada, Jamaica, Marea Britanie, China, Italia și Japonia sunt echipele calificate în finala care se dispută astăzi, de la ora 16:50.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura