Echipă bună, în… „costum de câine”

11 x 1 Elod Vajda

Ciprian Marinuţ

 Mureşul Deva a câştigat surprinzător de clar, scor 2-0, partida cu pretendenta la promovare FC Argeş, în care a mai irosit un penalty (min.72) şi a avut un om în plus în ultimele 20 de minute. Trupa pregătită de Gică Barbu a confirmat astfel încă o dată că are mai mult potenţial decât seriozitate ori mentalitate profesionistă.

Trupa contrastelor
Categoric, Mureşul se simte mai confortabil în faţa echipelor cu pretenţii, decât în compania celor etichetate drept mici sau accesibile. Sâmbătă, cu FC Argeş, devenii au fost muncitori, combativi şi motivaţi şi au continuat seria bună în faţa formaţiilor de pe primele locuri, câştigând clar, dar contrar aşteptărilor (2-0). Astfel, după victoria cu Jiul la Petroşani şi remizele cu UTA Arad (acasă) şi U. Cluj (în deplasare), Mureşul a dispus cu 2-0 de „violeţii” lui Ionuţ Badea, una dintre echipele de calibru ale seriei vest. Succesul nu îndulceşte însă eşecurile în faţa formaţiilor considerate inferioare, precum Arieşul Turda, Şimleul Silvaniei ori Fortuna Covaci şi nici situaţia din clasament, unde devenii sunt pe loc retrogradabil la finalul turului. Contrastul rezultatelor indică, la prima vedere, că Mureşul are potenţial, dar îi lipseşte seriozitatea. Adică, atunci când jucătorii îşi văd lungul nasului şi muncesc, pot reuşi rezultate pozitive chiar cu granzii, dar atunci când se cred prea fotbalişti, plătesc scump această aroganţă.

Dubla fratelui căpitanului
Omul meciului cu FC Argeş a fost Elod Vajda, fratele căpitanului Janos Vajda, suspendat pentru duelul cu piteştenii, pentru cumul de cartonaşe. După un început bun al „violeţilor”, care i-au înghesuit pe deveni în propria jumătate, Elod (min. 10) a semnat prima replică a Mureşului, pe contraatac, cu un şut-centrare, care a căzut pe transversală. Atacurile argeşenilor au continuat, dar, la un nou contraatac, Mureşul a scos o lovitură liberă de la 18-19 metri de poarta lui Coca. Elod Vajda (18) a şutat pe jos, prin zid, şi a deschis scorul, oarecum contrar cursului jocului, 1-0. Fără să se piardă cu firea, FC Argeş a continuat să preseze, dar fundaşii şi mijlocaşii deveni au făcut o redută vie în faţa porţii lui Rahoveanu şi adversarii au avut o singură mare ocazie: bară prin Bălaşa (min. 45). Ratarea s-a răzbunat imediat după pauză, la un nou contraatac. Bajko a scăpat singur în careu şi a şutat din unghi, portarul Coca a respins greşit până la …Elod Vajda (48), iar acesta a marcat cu latul din faţa porţii goale, 2-0. FC Argeş a picat psihic, iar Mureşul a pus stăpânire pe joc şi a avut mai multe ocazii de a marca, prin Elod Vajda (50), Sătmar (51) şi Lintaru (60). Piteşteanul Doman a fost imprudent şi a încasat al doilea cartonaş galben în minutul 69, iar jocul s-a rupt total. Peste trei minute, Voicu a comis henţ în careu, însă Bajko a ţintit bara din penalty-ul acordat de arbitru. Până la final, am mai consemnat doar cartonaşele galbene arătate prea uşor de arbitru, fără a exista vreun suspans în privinţa învingătoarei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Prima zăpadă în Retezat

Moş Nicolae a adus prima ninsoare din decembrie, în Masivul Retezat, stratul de zăpadă măsurând peste 10 cm, la cota

Ziua în care m-am simţit din nou liber

Ieri dimineaţă, l-am sunat pe directorul „Mesagerului hunedorean”, Mircea Lepădatu, rugându-l să nu închidă ediţia înainte de ora 21.00, ora

Remiză între revelaţii

Echipele hunedorene cu cel mai bun parcurs în turul campionatului la nivelul eşaloanelor trei şi patru, FC Hunedoara, lidera Ligii

Închide