După 10 ani, Deva a găzduit un concurs chinologic naţional: Aproape 180 de câini s-au întrecut în frumuseţe!

24 septembrie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Flash, Reportaj

Natalia Bumbac

Expoziţia naţională chinologică de sâmbătă, 23 septembrie, de la Deva, a adunat aproape 180 de câini din toată ţara. Dis-de-dimineaţă, posesorii de patrupede au venit pe ştrandul municipiului, acolo unde s-a ţinut evenimentul, cu toată „bucătăria” după ei, de la corturi până le mese speciale pentru toaletarea câinilor, produse de înfrumuseţare şi altele. Competiţia revine la Deva, după o pauză de 10 ani, existând dorinţa să devină o tradiţie.

Misiune îngreunată de ploaie
Show-ul canin de la Deva a fost extrem de apreciat, atât de iniţiaţii în domeniu, cât şi de cei care au participat pentru prima dată la un astfel de eveniment. Patrupedele prezente pe „arena” ştrandului devean au impresionat publicul prin frumuseţe, inteligenţă, dar şi prin prietenia de care au dat dovadă faţă de necunoscuţi, lăsându-se mângâiate şi fotografiate.
Cu un corp de arbitri de prestigiu internaţional, cei 180 de câini din 60 de rase au intrat în competiţie, titlul cel mai râvnit fiind cel de „Best in Show”, adică Marele Premiu. Prima parte a concursului s-a derulat pe timp de ploaie, ceea ce a îngreunat misiunea proprietarilor, fiind nevoiţi să-şi „lustruiască” patrupedele în pauzele dintre probe. Aşa încât, atunci când au intrat cu ele în ring, să impresioneze ochiul pătrunzător al arbitrului. Spre norocul competitorilor, a doua parte a concursului a fost mai însorită.

Dark a cucerit premiul cel mare
Premiul de cel mai frumos câine al expoziţiei – „Best in show” – a fost cucerit de un exemplar din rasa Newfoundland, denumită şi Terra Nova. Un patruped impunător şi blând în acelaşi timp, care a stârnit aplauzele publicului atunci când a intrat în ring. Dark, pentru că aşa îl cheamă pe câinele care a fost vedeta numărul unu a şhow-ului devean, are un palmares impresionant de competiţii câştigate. Totuşi, proprietarul lui, Ioan Silvaş, din judeţul Mureş, inginer de profesie, ne-a mărturisit că deşi a adunat peste 80 de titluri naţionale şi internaţionale, nu vine cu el la concursuri ca să câştige. Vine ca lumea să vadă cât de speciali sunt câinii din rasa Terra Nova. Dark are o vârstă de peste doi ani, numele lui complet fiind – „King of Helluland Everythingwill Begin”, din clasa campioni.
Locul II la „Best in Show” a fost cucerit de Arashi, un exemplar din rasa Akita Inu, proprietarul patrupedului fiind deveanul Robert Spitzel. Podiumul a fost completat de Mao Duma’s, un câine din rasa Pug (Mops), în vârstă de nouă luni, proprietară fiind Loredana Duma, din Timiş.
Concursul a mai inclus şi titlul de cel mai frumos câine junior al expoziţiei. Pe podium la această categorie pe locul I a urcat un exemplar din rasa Cane Corso, din Cluj, locul II – un Ciobănesc Mioritic, din Braşov şi locul III un Akita Inu, din Cluj.
Un concurent aparte, care a adus la competiţie mai multe exemplare din rasa Ciobănesc German, a fost jandarmul hunedorean Alin Marian, cunoscut pentru numeroasele premii cucerite cu câinii săi.

Premiul de la tombolă a mers în Timiş
Titlul de cea mai bună pereche din expoziţie a fost câştigat de un cuplu canin din rasa American Staffordshire Terrier (Amstaff), iar la concursul pe grupe de creştere, premiul întâi a fost acordat grupului din patru câini din rasa Akita Inu.
Proba specială a competiţiei, cea de „Junior handle”, la care arbitrii au dorit să vadă aptitudinile copiilor de a-şi prezenta patrupedele în ring, ei fiind continuitatea acestei pasiuni, a fost câştigată de o fetiţă cu un câine din rasa Collie Rough. De asemenea, evenimentul a inclus şi o tombolă specială, la care au fost înscrişi toţi participanţii, premiul cel mare, câştigat de Andreea Nedelcu, din satul Duboz, jud. Timiş, fiind un televizor Full HD.
Arbitrajul concursului a fost asigurat de arbitrii Vasile Carol Papp, Călin Simu, Mihai Sina, Daniela Radu şi arbitrul irlandez James Byrnes. Expoziţia canină a fost organizată de Asociaţia Chinologică a Câinilor de Rasă a Judeţului Hunedoara, în parteneriat cu Asociaţia Chinologică Română şi cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Deva.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
La iniţiativa şi invitaţia primarului Ovidiu Moş: Consulul Germaniei la Sibiu vine la Deva, la o întâlnire cu investitori

Şeful Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu, Hans Erich Tischler (foto dreapta), va veni la Deva în 29 septembrie, pentru...

Primul pas pentru înfiinţarea Green Line Valea Jiului

Consiliul Judeţean Hunedoara alocă primăriei din municipiul Vulcan peste 800.000 de lei, bani necesari pentru întocmirea proiectului tehnic şi a...

Ţurcana, din nou Regină

Cea de-a XIII-a ediţie a sărbătorii „Ţurcana – Regina Munţilor“ s-a desfăşurat ieri, pe platoul de la Costeşti, în organizarea...

Închide