West Deva a obţinut prima victorie în Liga a II-a de futsal

25 septembrie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

La doar patru zile de la debutul în Liga a II-a de futsal, West Deva a obţinut şi primul succes în acest campionat, învingând cu 6-3 (3-1), pe Bukovina Vicov. Beneficiind de experienţa lui Sebastian Mateescu, fost campion al României cu Autobergamo Deva, trupa antrenată de Petre Voica a tranşat disputa profitând de erorile grupării oaspete.

Execuţiile individuale în prim plan
Jocul a diferit mult faţă de unul de pe prima scenă, tactica fiind pusă pe planul doi iar execuţiile individuale au fost „sarea şi piperul” partidei. Multă luptă şi determinare, dar şi la fel de multe greşeli. Oaspeţii au deschis scorul după 11 minute de joc, prin Solcan, şut de la opt metri, dar în mai puţin de un minut devenii au restabilit egalitatea. Corado Cîrstoiu a avut o acţiune personală lângă linia de fund şi după două driblinguri a înscris simplu. Finalul primei părţi a aparţinut tot celor de la West iar experienţa lui Sebastian Mateescu a ieşit în evidenţă. Mai întâi, fostul campion naţional cu Autobergamo şi-a adus echipa în avantaj cu un şut de la şapte metri din zonă centrală iar apoi a stabilit scorul pauzei cu o execuţie din unghi.

Cîrstoiu a reuşit golul meciului
La şapte minute de la reluare, partida părea jucată după ce Alex Barabaş a mărit diferenţa, din faţa porţii, după pasa lui Cîrstoiu. Echipa oaspete a reintrat în joc, prin golul lui Coroamă, şut pe colţul scurt de la şase metri, dar Corado Cîrstoiu, un minut mai târziu, a reuşit execuţia serii, reluare cu câlcâiul din vole după pasa lui Mateescu cu capul. Bukovina a mai revenit o dată, prin reuşita lui Tironeac, care a marcat după acţiunea personală a portarului Burlică, dar Moldovan a stabilit scorul final înscriind simplu, din faţa porţii, în urma unei pase perfecte a lui Florea. Devenii au obţinut astfel primul succes din acest sezon şi vor evolua în runda următoare în deplasare, pe terenul echipei Pro-Tineret Sighişoara.

WEST DEVA 6 (3)
Kelemen – Voica, Vîrtan, Mateescu, Florea (cpt.). Au mai jucat: Gheorghe – Ciobanu, Barabaş, Moldovan, Cîrstoiu, Siklodi. Antrenor: Petre Voica
BUKOVINA VICOV 3 (1)
Burlică – Solcan (cpt.), Tironeac, Coroamă, Zlătar. Au mai jucat: Tugrimaţi, Cornea, Popescu. Antrenor: Gheorghe Carcea
Arbitrii: Daniel Popescu (Ţicleni) – Virgil Luca (Timişoara)
Au marcat: Cîrstoiu (12, 34), Mateescu (17, 20), Barabaş (27), Moldovan (39) – Solcan (11), Coroamă (33), Tironeac (37)
Sala Sporturilor din Deva, spectatori 100

(Ovidiu Mănăstire)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
După 10 ani, Deva a găzduit un concurs chinologic naţional: Aproape 180 de câini s-au întrecut în frumuseţe!

Expoziţia naţională chinologică de sâmbătă, 23 septembrie, de la Deva, a adunat aproape 180 de câini din toată ţara. Dis-de-dimineaţă,...

La iniţiativa şi invitaţia primarului Ovidiu Moş: Consulul Germaniei la Sibiu vine la Deva, la o întâlnire cu investitori

Şeful Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu, Hans Erich Tischler (foto dreapta), va veni la Deva în 29 septembrie, pentru...

Primul pas pentru înfiinţarea Green Line Valea Jiului

Consiliul Judeţean Hunedoara alocă primăriei din municipiul Vulcan peste 800.000 de lei, bani necesari pentru întocmirea proiectului tehnic şi a...

Închide