Drept la replică

Ovidiu Draia, un individ-candidat, cu aere de politician

În urma articolului „Oamenii lui Nistor rup afişele contracandidaţilor“, apărut în cotidianul Mesagerul hunedorean din data de 22 noiembrie, în care Ovidiu Draia face mai multe afirmaţii mincinoase, subsemnatul, deputat Laurenţiu Nistor, fac următoarele precizări:
Deşi Ovidiu Draia susţine că oamenii din USL rup afişele PP-DD, din fotografii nu rezultă acest lucru. Mai mult, una dintre poze este contrafăcută. De altfel, Poliţia din Brad şi chiar reprezentanţii PP-DD au investigat acest caz şi nu s-a găsit nici o dovadă în acest sens. Cât despre maşina din imagini, aceasta este una închiriată.
În altă ordine de idei, Ovidiu Draia vorbeşte în termeni negativi despre activitatea mea ca primar al comunei Şoimuş, asta, deşi în momentul în care am devenit primar, anul 1990, acest individ era probabil la grădiniţă. Ce nu poate înţelege Ovidiu Draia şi asta, pentru că el nu-i politician, este faptul că cele patru mandate de primar mi-au fost acordate de cetăţenii comunei Şoimuş şi asta, deoarece oamenii au apreciat munca mea. Şi mandatul de deputat în Parlamentul României reprezintă tot o dovadă a încrederii oamenilor. Prin urmare, afirmaţiile cum că nu am făcut nimic pentru comuna Şoimuş îi jignesc pe toţi locuitorii comunei care m-au votat de fiecare dată.
Ovidiu Draia susţine că firmele mele au avut contracte cu statul. Declar public că din 1990, cele două firme la care sunt acţionar nu au avut nici un contract cu statul român. În schimb, domnule Draia, aţi putea să le spuneţi oamenilor despre contractele pe care firmele dumneavoastră le-au încheiat cu statul român? Dacă aveţi pierderi de memorie, vă ajut eu cu câteva exemple. Contracte cu primăriile Veţel şi Brad, contracte cu Termocentrala Mintia, cu Minvest, cu Consiliul Judeţean, unde aţi efectuat şi lucrări de proastă calitate. Vă aduceţi aminte, domnule Draia?
Tot public, declar că subsemnatul Laurenţiu Nistor, în calitate de primar al comunei Şoimuş, nu am încălcat legea atunci când a fost închiriată păşunea comunei, aşa cum minte acest individ-candidat. În plus, legat de fostele sedii ale CAP, acestea au fost vândute conform legii, contractele fiind verificate de organele de control ale statului. Cât despre declaraţia de avere a deputatului Nistor Laurenţiu, vă pot spune că este pe site-ul Parlamentlui şi poate fi văzută de oricine.
Pentru afirmaţiile mincinoase din articolul „Oamenii lui Nistor rup afişele contracandidaţilor“, îl voi chema în faţa instanţei pe Ovidiu Draia. Consider că acest mod de a face campanie electorală nu are nimic în comun cu politica şi că ar fi mult mai bine dacă Ovidiu Draia ar vorbi despre proiecte şi legi. Lucru greu de făcut, ţinând cont de faptul că Ovidiu Draia nu a realizat până acum nimic în viaţă.

Laurenţiu Nistor, deputat PSD în Colegiul Brad – Valea Mureşului

12 comentarii la „Drept la replică

  • 23 noiembrie 2012 la 0:54
    Permalink

    Domnule Nstor,intrebati-l pe Draia cum fura in Anglia,cum a luat bani de la banci fara sa-i restituie,si multe altele!ceea ce spun se poate verifica f.usor,in Anglia,bineinteles!asa ca nu va mai faceti probleme cu golanii astia tineri,mincinosii care nu le mai ajung combinatiile parintilor…….s.a.m.d

  • 23 noiembrie 2012 la 7:58
    Permalink

    nu mai trimite domnule draia tot felul de scrisori denigratoare la adresa domnului deputat nistor laurentiu..tu nu ai ani de viata cati are domnul deputat de activitate…nu mai veni cu tampenii ca oricum nu ai nici o sansa…poate la barcea impreuna cu mihai irimie si cu mircia muntean…valea muresului voteaza usl si nistor laurentiu

  • 23 noiembrie 2012 la 9:19
    Permalink

    domnule Nistor la varsta ta ar trebui sa fi la pensie sa ai de grija de nepoti si de sanatate,asa cu procedeaza lumea buna.Ce-i prea mult nu-i sanatos

  • 23 noiembrie 2012 la 10:57
    Permalink

    omul or cit ar avea tot nu se satura,decit atunci cind ii intra tarina in gura

  • 23 noiembrie 2012 la 14:02
    Permalink

    Sunt un coleg dea lu Draia din Anglia , cu care am lucrat la căile ferate engleze , este un om extraordinar si de un bun caracter, vreau sa va spun ca acest Mes. Îl dau din suflet si eu nu pot sa-l votez din anglia dar ne rugam la Dumnezeu sa reuseasca, deoarece suntem siguri ca va ajuta pe toată lumea!!!!

  • 23 noiembrie 2012 la 14:08
    Permalink

    Am scris toate astea de mai sus ca am furat cu ei , ce dracu! Sa-l votate pe Nistor ca fara șeful sunt si eu lesinat de foame ca alții!

  • 23 noiembrie 2012 la 17:19
    Permalink

    Bai Eduard,de ce nu spui cum fura in anglia?lucra pt.ca asa putea sa traga teapa,sau te faci ca nu stii?si ar trebui sa-ti vezi de orasul de unde esti,doar nu vrei sa spui ca esti din deva sau brad?!mai lasa vrajelile,cu …..om extraordinar,caracter bun,etc!chiar nu-ti dai seama ca lumea stie ce a facut si ce face?apropo….ai uitat cand erai lesinat de foame,in primele zile ale tale in Anglia?

  • 25 noiembrie 2012 la 7:10
    Permalink

    D-le Nistor, o fi Draia cum o fi, dar aroganta ta pe care o afisezi oriunde mergi, nu da bine. Din pacate ai avut contacte prea multe cu oamenii din zona si te stiu toti cat de cal breaz esti. Asa ca prefer unul tanar si cu mai putine bube-n cap, in locul tau. Faci parte din vechea sleahta, alaturi de rudeanu (nu pot folosi majuscula pentru ca nu dau 0,5 bani nici pe ala!) et Comp.! Vorba unui antevorbitor, „mai bine ti-ai vedea de treburile personale”. Si eu as mai adauga: „Undeva in munti!”

  • 25 noiembrie 2012 la 7:55
    Permalink

    Simt ca este cazul sa acordam o sansa celor din USL, pana acum s-au tinut de cuvant… sunt sigur ca si mai departe se vor purta exemplar! Pdl-u a fost la putere si nu a facut nimic. A furat si a destabilizat tara, afara cu ei! Afara cu cacealmistii,ei profita de faptul ca nu au nici o doctrina si nu sunt cunoscute faptele lor miselesti de populatie. VOTAM USL.

  • 25 noiembrie 2012 la 14:50
    Permalink

    ha ha ha
    subsemnatul nistor laurentiu – inceputul asta d epropozitie suna ca la securitate sau la pcr…

  • 25 noiembrie 2012 la 23:37
    Permalink

    @ Daniela……probabil o retardata platita sa scrie aiurea,se vede dupa scris cate clase are.La scoala fratilor nu la postat pe forumuri despre evenimente si oameni despre care nu aveti habar.

  • 26 noiembrie 2012 la 21:15
    Permalink

    domnilor de la ard le-a dat azi basescu lovitura de gratie.
    sa o tina tot asa si sigur nu o sa mai auzim de pdl,ard,fc si mai stiu eu ce

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare