Mircia Muntean: „Cariera unui politician se reflectă în faptele sale“

Vestea că Mircia Muntean (foto) este considerat de una dintre cele mai titrate publicaţii online de analiză politică, fiind câştigătorul competiţiei electorale pentru postul de deputat în colegiul Deva-Cârjiţi, a generat degringoladă în tabăra adversă. Considerând că USL-ul ar fi făcut ceva în cele peste şase luni de când se află la guvernare şi sfătuit probabil de consilieri, unul dintre contracandidaţii lui Mircia Muntean a încercat să atragă atenţia devenilor că Mircia Muntean este membru PDL.
„Locuitorii municipiului Deva ştiu acest lucru, deoarece nu este un secret. Ce au înţeles însă cetăţenii Devei, iar analizele politice o confirmă, este că pentru omul Mircia Muntean, vorbesc realizările. Ultimele proiecte care şi acum sunt în derulare şi poartă semnătura mea, le-am făcut în ultimii ani, când consilierii PNL îmi erau ostili şi mi se cerea să mă închin «licuriciului» din fruntea judeţului. Am dovedit şi atunci, că omul Mircia Muntean este capabil să-şi creeze o altă majoritate în Consiliul Local, pentru a putea să îşi ducă la îndeplinire obligaţiile faţă de cetăţenii municipiului Deva. Pe mine nu a reuşit să mă îngenuncheze nimeni, niciodată. Asta apreciază de fapt devenii la un politician. Cariera mea politică nu se datorează vreunui partid politic, ea este şi va fi girată de cetăţenii municipiului Deva”, a declarat Mircia Muntean.
În opinia acestuia, marea majoritate a politicienilor nu a înţeles că atunci când eşti promovat în structurile de conducere ale vreunui partid, dar nu ai nimic care să te facă cunoscut în rândul electoratului, nu vei fi altceva, decât o marionetă care va răspunde la comenzile celor care te-au promovat. „Forţa unui politician este dată de electorat şi de ceea ce el a făcut pentru cei cărora le cere votul. Sunt dispus să fac următoarea înţelegere cu oricare dintre contracandidaţii mei. Să lipească în continuare peste afişele mele alte afişe, dar cu o singură condiţie. Să prezinte punctual ce au făcut ei pentru cetăţenii municipiului Deva, ca să merite încrederea lor. De exemplu, ce ar putea să spună cetăţenii municipiului Deva despre deputatul Bogdan Ţîmpău sau consilierul local Marian Muntean? Este o întrebare la care îi rog pe deveni să răspundă“, a concluzionat Mircia Muntean.

3 comentarii la „Mircia Muntean: „Cariera unui politician se reflectă în faptele sale“

  • 23 noiembrie 2012 la 3:02
    Permalink

    Avem pensionari care au 350 de lei lunar ,dupa ce platesc factura la apa ,gaz ,curent ,cablu tv ,ce le mai ramane de mancare ,de haine ,de mers la un spectacol ,teatru un film la cinematrograf ,daca mai se imbolnavesc cu ce mai cumpara medicamente ?

  • 24 noiembrie 2012 la 14:35
    Permalink

    Cred d-ule Lepadat si d-na Surina ca Mircia Muntean e cel mai bun, dar oare asta se datoreaza faptului ca atat fiicei dvs. d-ule Lepadat cat si d-ei Surina Popa i s-au dat locuinte de la Primarie sau nenumarate comtracte de presa pentru ziarul dvs. in cei 16 ani de “guvernare” Mircia Muntean?

  • 26 noiembrie 2012 la 21:10
    Permalink

    astazi cred eu ca v-a dus basescu pe cele mai inalte culmi a caderii.
    sa ii multumiti frumos daca nu o sa castigati alegerile

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Drept la replică

Ovidiu Draia, un individ-candidat, cu aere de politician În urma articolului „Oamenii lui Nistor rup afişele contracandidaţilor“, apărut în cotidianul

Flutur luptă într-o gală de top

Deveanul Gabriel Flutur (foto), câştigătorul finalei Bodyguardul Forţe Speciale, va lupta în cadrul galei Local Kombat Oneşti, programată pe data...

Gura lumii 23.11.2012

Gurile rele au aflat că într-o instituţie locală, unde lucrează oameni care se ocupă cu prinderea celor care încalcă legea,

Închide