Director medical destituit de ministrul Sănătăţii

18 februarie 2010 | 1 Comentariu | Publicat in: Eveniment, Flash

Nicolle Ebner

Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, l-a demis din funcţie pe directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Mircea Veţean (foto), la câteva zile după ce trei pacienţi au reclamat presei faptul că, mai bine de şase ore, au fost colegi de salon cu un cadavru.

A contestat sancţiunea

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Dan Florea, a preluat şi atribuţiile colegului său destituit şi afirmă că nu are de gând să numească un director medical interimar, până când nu se soluţionează contestaţia făcută de medicul sancţionat. „Destituirea directorului medical este o mare pierdere, atât pentru mine, ca manager, cât şi pentru spital. Eu cred că a fost o neglijenţă reală, dar destituirea directorului medical mi se pare şi mie, şi colegilor mei, poate un pic prea drastică”, a declarat managerul Spitalului, Dan Florea. În plus, activitatea din spital a devenit din ce în ce mai tensionată. Printr-un ordin al ministrului Sănătăţii emis în luna ianuarie, conducerea spitalelor are obligaţia de a raporta la Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) toate evenimentele importante – morţi subite, materne, deficienţe în administraţie, refuzuri la internare.

„Oare cine mă pârăşte?”

Prin urmare, pe lângă stresul de zi cu zi legat de profesie, medicii din Spitalul Judeţean de Urgenţă au un stres în plus. Cel legat de o potenţială reclamaţie venită din partea pacienţilor. „Zilele trecute, am avut un pacient beat, client vechi cu probleme hepatice. A fost internat, dar a fugit din spital, după care a revenit, în stare de ebrietate. L-am externat deoarece nu a respectat Regulamentul de Ordine Internă al spitalului, iar medicii sunt stresaţi de faptul că există posibilitatea să fim reclamaţi de persoana în cauză. S-a instalat această tensiune vis-a-vis de «oare cine mă pârăşte», dar i-am rugat pe colegii mei să-şi desfăşoare activitatea în mod normal. Trebuie să ne păstrăm imaginea creată în urma muncii de atâţia ani”, a mai spus Dan Florea.

Alt purtător de cuvânt

O ştire difuzată de un post naţional de televiziune, la începutul lunii februarie, releva faptul că, mai bine de şase ore, trei pacienţi de la Spitalul Judeţean din Deva au fost colegi de salon cu un cadavru. Medicii au constatat decesul, l-au acoperit cu un cearceaf şi au plecat. Pacienţii au aşteptat degeaba pe cineva care să ridice, din salon, trupul bărbatului mort, brancardierii fiind prea ocupaţi cu transportul altor pacienţi la Urgenţe. Pe de altă parte, de ieri, purtător de cuvânt la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva este Luminiţa Pop.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Dani spune:

    Eu credeam ca pensionarii sint la rind dar uite ca pina una alta hai sa-i f…. mai intai pe doctori nu de alta dar daca e greu pentru unii sa facem sa fie greu pentru toti si uite asa da-i nainte spre secolul XIV !!!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
O nouã Gardã de intervenţie a pompierilor, la Băiţa

De ieri, în comuna Băiţa, activează o Gardă de intervenţie a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara. Aceasta este...

Sporturile adecvate fiecărei vârste

Sportul ajută la dezvoltarea armonioasă a unui copil şi cu cât este început mai devreme, cu atât e mai bine....

Sdrobiş a găsit vinovatul

Fost antrenor şi manager la Jiul Petroşani, Ioan Sdrobiş, a declarat că principalul vinovat pentru drama clubului Jiul, aflat în...

Închide