Deva, reprezentată la Şcoala Federală de Antrenori de Fotbal

3 iunie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Federaţia Română de Fotbal a organizat recent, prin Şcoala Federală de Antrenori, primul curs de calificare pentru antrenori, desfăşurat în provincie, la Alba Iulia.

La curs au fost prezenţi antrenori din toată ţara, care în urma parcurgerii programei vor participa la examenul important pentru a obţine Licenţa B UEFA. Alături de reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal (Dan Apolzan –directorul Şcolii Federale de Antrenori, Dumitru Dumitriu – membru în Comisia Tehnică a FRF, Răzvan Rotaru – antrenor secund la loturile naţionale de juniori ale României, Alin Hancaş – referent zonal Alba), profesorul Marius Sîrbu de la CNS Cetate Deva a sustinut lecţii cu caracter teoretic, dar şi practic, pentru formarea antrenorilor. Tânărul cadru didactic din Deva, absolvent al cursului de formatori de antrenori, organizat de UEFA şi FRF (sunt 16 astfel de formatori de antrenori la nivelul României) a fost invitat ca lector la Şcoala Federală de Antrenori şi a predat o lecţie teoretică, dar si una practică, împreună cu echipa de juniori a Colegiului Naţional Sportiv Cetate Deva.
„Una dintre direcţiile cele mai importante pentru creşterea calităţii fotbalului din România este formarea antrenorilor. Sunt convins că doar prin parcurgerea unui drum corect în dezvoltarea personală şi profesională, antrenorii vor influenţa în mod pozitiv dezvoltarea fotbalului românesc. Mă bucur că am avut din nou şansa să coordonez o activitate de formare la nivelul Şcolii Federale de Antrenori. Am fost onoraţi să fim invitaţi din partea Şcolii Federale de Antrenori şi cu o grupă de elevi de la Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva“, a declarat prof. Marius Sîrbu.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Fotbal miniatural la Hunedoara

Un turneu interesant de fotbal miniatural s-a desfăşurat recent la Hunedoara, cu participarea unui număr de 12 echipe, multe dintre...

Deveanca Flavia Sentea, medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de Gimnastică Aerobică din Portugalia

În cea de-a doua zi de concurs de la Guimaraes (Portugalia), acolo unde se desfăşoară întrecerile celei de a XV-a...

Maratonul Virșlilor 2018

  Duminică, 3 iunie, se va desfășura "Maratonul Virşlilor 2018", cel mai iute maraton care s-a desfășurat vreodată, cum scrie pe...

Închide