Sport

Deva are trei reprezentanţi la Tokyo

Ciprian Marinuţ

Gimnastele Amelia Racea (foto), Raluca Haidu şi antrenorul Florin Cotuţiu, de la Clubul „Cetate” Deva, vor pune umărul la lupta României pentru medalii la Campionatul Mondial din Japonia şi pot obţine calificarea la Jocurile Olimpice Londra 2012.
„Cetate”, club unicat
„Şcoala campioanelor” de la Deva domină delegaţia deplasată de România în Japonia. Clubul devean este singurul din ţară cu două sportive în echipa feminină şi cu un antrenor în colectivul tehnic al lotului olimpic al României. Amelia Racea şi Raluca Haidu vor fi componente de bază ale României în concursul pe echipe, pentru că au valoare la toate cele patru aparate şi e posibil să se califice şi la individual, în finalele pe aparate. Florin Cotuţiu face parte din „careul de aşi” al antrenorilor, alături de coordonatorul Octavian Belu, Lucian Sandu şi Raluca Bugner. „Suntem într-adevăr, unicul club din ţară cu trei reprezentanţi la Mondiale, două sportive şi un tehnician. Dincolo de această nouă dovadă a valorii clubului nostru, avem speranţe şi încredere că Deva va fi prezentă pe podiumul competiţiei, atât cu echipa, cât şi la individual. Amelia Racea a dovedit că e o gimnastă de top, când a câştigat titlul european la bârnă şi are forţa să repete istoria şi în Japonia. Apoi, ar fi momentul ca şi Pitic – Raluca Haidu să crească mare şi să se afirme, cucerind o medalie mondială”, a spus Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate” Deva.
România, în subdiviziunea doi
Delegaţia României, fără Sandra Izbaşa, a ajuns deja la Tokyo, gimnastele şi gimnaştii derulând câteva antrenamente de acomodare cu sala de concurs, dar şi cu fusul orar. Azi va fi un moment important al competiţiei, întrucât este programat antrenamentul oficial. Campionatele Mondiale vor debuta vineri, fiind înscrişi oficial 532 de sportivi, din care 288 de băieţi şi 244 de fete, din 80 de ţări. Prima sesiune a concursului va fi cea de calificări feminine, în 7-8 octombrie, pe echipe şi individual, cu România repartizată în subdiviziunea a 2-a. Finalele pe echipe vor avea loc în 11 octombrie (feminin) şi 12 octombrie (masculin), fiind urmate de finalele la individual compus (13 octombrie la feminin, 14 octombrie la masculin). În 15-16 octombrie, vor avea loc finalele pe aparate.
Am fost campioni în Japonia
CM de gimnastică revine în Japonia după 16 ani. La Sabae, în 1995, echipa feminină a României devenea campioană mondială, în componenţa Simona Amânar, Andreea Cacovean, Gina Gogean, Nadia Hăţăgan, Alexandra Marinescu, Lavinia Miloşovici şi Claudia Presecan. În 2011, competiţia se va desfăşura la Tokyo Metropolitan Gymnasium, arenă cu o capacitate de 6.642 de locuri.
Ţinta, una-două medalii
Obiectivul României la CM de la Tokyo este obţinerea a una-două medalii, plus o clasare pe locurile 4-6. Primele opt echipe din clasamentul primei zile de concurs, a calificărilor în finalele CM de la Tokyo, vor obţine şi calificarea la JO de la Londra. De asemenea, toţi medaliaţii se vor califica la Olimpiadă. O a doua sesiune de calificare va avea loc între 5-10 ianuarie, la Londra, la turneul preolimpic.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura