Politica si administratie

Deputatul ALDE Marius Surgent dă o veste bună: Paramedicii de la Asociaţiile Salvital vor fi preluaţi de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă

Finanţarea echipajelor SMURD de către consiliile judeţene şi primării mai poate fi întâlnită la nivel naţional doar în cazul a cinci judeţe. Printre acestea se află şi judeţul Hunedoara, fapt care a generat o serie de dezbateri atât la nivel local, cât şi la nivel naţional.

„Am iniţiat un proiect de lege“
Mai mult, paramedicii care activează în cadrul acestor asociaţii au cerut de nenumărate ori să fie preluaţi de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Într-o conferinţă de presă susţinută la Deva, deputatul ALDE Marius Surgent (foto) a declarat că această problemă urmează să fie tranşată în Parlament, în acest sens urmând să fie depus un proiect de lege.
„Anul trecut, în luna decembrie, împreună cu colegii mei din mai multe judeţe, am iniţiat un proiect de lege menit să rezolve această situaţie. Astfel, în judeţele unde funcţionează atât Salvital, cât şi SMURD, paramedicii de la Salvital să fie preluaţi de ISU. Pe scurt, legea prevede ca acolo unde paramedicii se află într-o astfel de situaţie, aceştia să fie preluaţi de către Ministerul de Interne”, a precizat deputatul.

„Administraţiile locale şi judeţene nu vor mai fi nevoite să susţină financiar aceste asociaţii“
Deputatul ALDE a subliniat şi faptul că susţinerea financiară a paramedicilor care lucrează în cadrul acestor asociaţii de către administraţiile locale şi consiliile judeţene a generat de multe ori dispute care nu-şi aveau locul, având în vedere faptul că un astfel de serviciu este absolut necesar. „Au fost cazuri în care unele administraţiile locale, din motive obiective au renunţat la plata cotizaţiei către Salvital, fapt care a generat polemici de cele mai multe ori politice. Din punctul meu de vedere, astfel de situaţii trebuie să înceteze, mai ales că vorbim de un serviciu care în anumite cazuri poate însemna şansa la viaţă a celor care au fost implicaţi într-un accident rutier sau de altă natură”, a spus Marius Surgent.

Inechităţile salariale vor fi eliminate
Deputatul a mai precizat şi faptul că trecerea paramedicilor în cadrul ISU va rezolva şi inechităţile salariale care există la această dată în cadrul acestor servicii aflate în administrarea asociaţiilor de tip Salvital şi cele aflate în cadrul ISU. „Printre doleanţele exprimate de către paramedicii care activează în cadrul acestor asociaţii s-a aflat de multe ori lipsa de echipamente sau inechităţile salariale care există de fapt în cadrul acestui serviciu. Mai exact, sunt diferenţe salariale între paramedicii care activează în cadrul ISU şi cei care sunt preluaţi de către aceste asociaţii. Tocmai de aceea, trecerea tuturor paramedicilor în subordinea ISU va rezolva şi această inechitate”, a mai spus deputatul. (A.Năstase)

One thought on “Deputatul ALDE Marius Surgent dă o veste bună: Paramedicii de la Asociaţiile Salvital vor fi preluaţi de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă

  • Vrem o veste buna de la Ministerul Energiei (ALDE) sa se faca investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura