Deputaţii au votat ieri ca de acum încolo să nu mai fie pensii speciale în România. Poporul a vrut, poporul a primit. Oare aşa e?

28 ianuarie 2020 | 1 Comentariu | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Sorina Popa

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat ieri, în calitate de for decizional, cu 247 de voturi “pentru” şi 21 de abţineri, proiectul de lege de eliminare a pensiilor speciale pentru mai multe categorii de bugetari. Dar, specialiştii susţin că legea va fi declarată neconstituţională şi atunci nu am făcut nimic.

Au scăpat militarii, poliţiştii, sportivii de performanţă şi cei din uniunile de creaţie
Legea mai trebuie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi publicată în Monitorul Oficial, ca să înceapă să producă efecte. Proiectul de lege adoptat marţi de Parlament are în vedere eliminarea pensiilor speciale de serviciu pentru următoarele categorii: parlamentari (indemnizaţie limită vârstă), judecători, procurori (pensie de serviciu), foştii preşedinţi ai României, primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene (indemnizaţie pentru limită de vârstă), judecătorii CCR (pensie de serviciu), membrii Curţii de Conturi, Avocatul Poporului, funcţionarii publici parlamentari, Corpul diplomatic şi consular, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertizare Criminalistică, personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă. Conform proiectului respectiv, indemnizaţiile speciale nu sunt eliminate în cazul militarilor, poliţiştilor, sportivilor de performanţă, membrilor uniunilor de creaţie (artişti de toate categoriile, scriitori, jurnalişti) şi personalului din cadrul instituţiei Avocatul Poporului. În luna decembrie a anului trecut, Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat, raport favorabil pentru proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
MESAGERUL HUNEDOREAN a vrut să afle de la parlamentari din judeţ ce înseamnă votul de ieri, pentru eliminarea pensiilor speciale.

”Să nu le reintroducă prin ordonanţă de urgenţă”
Deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero, este categorică.
”Am votat astăzi eliminarea pensiilor speciale. Am făcut ceea ce am promis. Sper ca Guvernul Orban să nu reintroducă pensiile speciale prin ordonanţă de urgenţă! În ciuda minciunilor aruncate în spaţiul public de Ludovic Orban, liberalii sunt cei care au iniţiat majoritatea legilor privind pensiile speciale şi tot ei sunt cei care le-au votat, cot la cot cu ceilalţi parlamentari. Iată care este adevărul: Legea nr. 142/1997 a fost iniţiată de Valeriu Stoica – ministrul liberal al Justiţiei, în funcţie la acel moment şi Legea 303/2004, privind pensiile magistraţilor (3.800 de pensii speciale) – PNL a votat „pentru“ a fost unanimitate! Legea nr. 83/2015, privind pensiile aviatorilor (1.500 de pensii speciale) – Iniţiator Alina Gorghiu! PNL a votat „pentru“ cu 51 de voturi. Legea nr. 216/2015, privind pensiile diplomaţilor (900 de persoane) – PNL a votat „pentru“ cu 78 de voturi.
Legea nr. 215/2015, privind pensiile funcţionarilor publici parlamentari (700 de persoane) – PNL s-a abţinut! Nu s-a împotrivit acestor pensii speciale! Legea privind pensiile angajaţilor de la Curtea de Conturi (600 de persoane) – îl are ca iniţiator chiar pe liderul deputaţilor PNL, Florin Roman! Chiar Ludovic Orban a votat o parte dintre aceste legi, sau s-a abţinut la altele, fără a fi vreodată, împotrivă. PSD a înţeles dorinţa românilor şi e decis să elimine pensiile speciale. A luat iniţiativa, a strâns semnăturile necesare, a convocat sesiunea extraordinară a Parlamentului. Dacă CCR va constata probleme de constituţionalitate, PSD va vota impozitarea progresivă a pensiilor speciale, aşa cum prevede proiectul de lege depus de Partidul Social Democrat în Parlament la sfârşitul anului trecut”, a declarat deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero.

Cât contribuie, atâta să primească
Deputatul PNL Lucian Heiuş susţine că votul de ieri este o mare victorie pentru partidul său. ”Am eliminat, prin votul de ieri, o inechitate. Nu era normal să avem aceste pensii speciale. Normal este ca nivelul pensiei să fie în funcţie de contributivitatea fiecăruia”, a declarat liderul judeţean al liberalilor.

Sondajele l-au convins
Deputatul ALDE Marius Surgent susţine că pensiile speciale aflate în plată nu sunt tăiate, ci doar pe viitor acestea sunt eliminate. Adică, cine iese la pensie de acum încolo, dintre cei care ar fi beneficiat de asemenea pensii, nu le vor mai primi la acest nivel.
”Am votat pentru eliminarea pensiilor speciale. În urma sondajelor efectuate, am observat că populaţia vrea eliminarea acestora, de aceea am votat «pentru». Însă, nu poţi tăia un drept pe care-l au în prezent. De aceea, votul de astăzi (n.r.- ieri) nu rezolvă întreaga problemă. Ar fi trebuit să votăm şi impozitarea actualelor pensii speciale”, a afirmat deputatul ALDE Marius Surgent.

”Săracii primarii vechi”
Deputatul Pro România Sorin Marica a spus că ieri a fost o înţelegere între PNL şi PSD. “Au votat o lege neconstituţională. Legea nu va trece, va fi declarată neconstituţională. Dacă voiau mai mulţi bani la buget, trebuia să propună impozitarea progresivă a acestor pensii. Mă gândesc la cei care au fost primari în urmă cu mai mulţi ani, până în anul 2000, oameni cu studii superioare, care în urma votului ar rămâne cu pensii de 1.700 de lei. Când au fost primari au avut salarii mici, e nedrept să-i laşi cu pensii de 1.700 de lei”, a declarat Sorin Marica, deputat Pro România.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. florin spune:

    fumigene , o sa vedeti ,nu se va intimpla nimica

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Cea mai mare investiţie privată din Deva din ultimii 15 ani a fost deblocată. Investiţia de la Sântuhalm va fi repornită!

„În şedinţa de Consiliu Local de astăzi (n.r. ieri) am supus aprobării consilierilor documentaţia Plan Urbanistic Zonal (PUZ) «WDP INDUSTRIAL...

Produsele de igienă ajung la beneficiarii din Petroşani

Sunt circa 1.000 de persoane care beneficiază în municipiul Petroşani de ajutorul Uniunii Europene. Pachetele conţin periuţe de dinţi, săpun,...

Bulina neagră, 29.01.2020

Mihai-Robert Lazăr, bărbat de 34 de ani, din Deva Pentru că este cercetat, în arest preventiv, sub acuzaţia de furt...

Închide